VIDEO. Jurnalistul rus a descris cum și-a înscenat moartea. „La morgă am stat în cearșaf și am ascultat știrile”

VIDEO. Jurnalistul rus a descris cum și-a înscenat moartea. „La morgă am stat în cearșaf și am ascultat știrile”

Noi detalii despre cazul jurnalistului rus, pe care toată lumea l-a crezut mort, ca urmare a unui asasinat motivat politic, doar ca să apară apoi într-o conferinţă de presă, alături de serviciile de securitate ucrainene. Arkadi Babcenko a detaliat modul în care şi-a înscenat moartea, relatează digi24.ro. Arkadi Babcenko a povestit că şi-a înscenat moartea, ajutat de serviciile de securitate ucrainene, pentru a dejuca un plan de asasinat care-l viza. Totul a fost organizat în cel mai mic detaliu. Potrivit scenariului, jurnalistul rus fusese împuşcat în faţa casei.  

Arkadi Babcenko, jurnalist rus: „Mi-am pus un tricou în care făcusem găuri de gloanţe şi m-am întins pe jos. Aveam pe mine sânge real, dar de porc. Au turnat sânge pe mine, mi-am pus din el în gură şi l-am scuipat. Au băgat nişte cheaguri de sânge în găurile de gloanţe. Şi eram „mort".

Imediat, la faţa locului a ajuns o ambulanţă, iar medicul, care ştia de înscenare, a început să-i facă manevre de resuscitare, după care l-a declarat mort.

Arkadi Babcenko, jurnalist rus: „Totul a început pe la 6 seara şi am ajuns la morgă pe la 10 seara. Toate hainele mele erau pline de sânge. Îmi era foarte frig. M-am spălat cât am putut. Mi-au dat un cearşaf şi m-am înfăşurat în el. Am stat aşa, în cearşaf şi am ascultat cum se zicea la ştiri că am fost un tip fantastic.”

<iframe src="https://www.digi24.ro/embed/stiri/externe/rusia/jurnalistul-rus-a-descris-cum-si-a-inscenat-moartea-la-morga-am-stat-in-cearsaf-si-am-ascultat-stirile-939467?video=0&width=570&height=320" allowfullscreen marginwidth="0" marginheight="0" align="top" scrolling="No" frameborder="0" hspace="0" vspace="0" width="570" height="320" ></iframe>

Ucraina acuză Rusia că se afla în spatele planului de asasinat, lucru pe care Moscova îl neagă cu vehemenţă.

Pe de altă parte, înscenarea morţii lui Arkadi Babcenko a fost criticată de unele organizaţii jurnalistice.

Anthony Bellanger - secretar general FIJ : „Faptul că şi-a înscenat moartea, ascunzând totul de jurnalişti, de familie, de colegi, depăşeşte orice limită.

E un dezastru să ajungi la aşa ceva, pentru că întreaga breaslă va fi stigmatizată luni întregi”.

Un bărbat care voia să-l asasineze pe Babcenko a fost arestat în Ucraina.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.