„Toate procedurile legale pentru numirea mea în calitate de ambasador al Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii au fost îndeplinite. În curând, mă voi prezenta la post pentru a prezenta scrisorile de acreditare Președintelui Donald Trump”, a scris Cristina Balan.
Aceasta a precizat că noul statut aduce cu sine o responsabilitate deosebită în continuarea dezvoltării relațiilor dintre țara noastră și SUA. Totodată, Balan a subliniat că a renunțat la carnetul de partid.
„Am înaintat conducerii Partidului Democrat decizia mea de suspendare din calitatea de membru, pe durata mandatului. Sunt bucuroasă să îmi servesc țara la Washington D.C. într-un an determinant pentru drumul vestic al Moldovei”, a conchis diplomata.
Cristina Balan a fost propusă la funcția de ambasadoare a Republicii Moldova în SUA de către liderul PD, Vladimir Plahotniuc. Asta după ce în luna mai, Executivul l-a rechemat din funcția de ambasador în China pe Aurel Ciocoi. Acesta a fost trimis la Washington, iar șase luni mai târziu a fost rechemat din nou, fără ca Guvernul să-și motiveze decizia.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.