Consultări publice amânate. Codul urbanismului și construcțiilor se lasă mult așteptat

Consultări publice amânate. Codul urbanismului și construcțiilor se lasă mult așteptat


Deși azi urma să fie organizate consultări publice pe marginea proiectului Codului Urbanismului și Construcțiilor, acestea au fost amânate. Și asta pentru că responsabilii nu au respectat prevederile legislației și nu au plasat informațiile cu 15 zile înaintea organizării ședinței grupului de lucru. Consultările au fost amânate pentru data de 12 iunie.

„Credeți-mă, nu este de foaie verde ședința asta. Vreau să mergem toți în cunoștință de cauză înainte. Ulterior să nu am demersuri către comisie că n-am știut asta, n-am văzut asta”, a spus președintele grupului de lucru, Ștefan Creangă.

Ședința a fost amânată la solicitarea unui participant care a menționat că „nu s-au urmat termenii prestabiliți, conform principiului transparenței, iar informarea publicului privind organizarea ședinței a avut loc cu încălcări, cu mai puțin de 15 zile”.

„Recunosc că nu au fost 15 zile, dar au fost 14. Vă rog mult următoarea ședință să fie stabilită în conformitate cu regulamentul”, a conchis Ștefan Creangă.

Proiectul Codului urbanismului și construcțiilor a fost aprobat în prima lectură. Potrivit autorilor, în premieră, Republica Moldova va avea un asemenea document care va substitui peste 20 de acte legislativ-normative.

Potrivit proiectului, acesta va cuprinde două cărți: una dedicată dezvoltării teritoriului și localităților și alta - construcțiilor. Cartea pentru dezvoltarea teritoriului și localităților cuprinde schema de planificare națională a teritoriului, schema de dezvoltare regională și schema de planificare a teritoriului raional.

Cartea construcțiilor micșorează numărul de avizări și coordonări în procesul de construcție. Totodată, stipulează mai multe noutăți, inclusiv simplificarea procedurii de obținere a certificatului de urbanism, certificarea calității profesionale în construcții, o singură etapă de recepție a construcțiilor, se introduce o nouă exigență - utilizarea sustenabilă a resurselor naturale etc.

 

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Nouă decese și 484 de cazuri noi de COVID-19. Câte persoane sunt internate în spitale

Nouă decese și 484 de cazuri noi de COVID-19. Câte persoane sunt internate în spitale

Grecia va finanța o campanie media de descurajare a afganilor care vor să intre ilegal în țară

Grecia va finanța o campanie media de descurajare a afganilor care vor să intre ilegal în țară

Șeful Poliției de Frontieră propune ca în următoarea hotărâre CNESP să fie introdusă obligativitatea de testare din cont propriu la COVID-19 și pentru angajații instituției

Șeful Poliției de Frontieră propune ca în următoarea hotărâre CNESP să fie introdusă obligativitatea de testare din cont propriu la COVID-19 și pentru angajații instituției

Advertoriale
Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Cum au încercat rușii să „recupereze” Basarabia în 1924: Răscoala de la Tatarbunar și procesul celor 500 (2)
  • 2
    De ce gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău nu poate funcționa la capacitate maximă
  • 3
    Romeo Lopotencu, demis în toamna anului trecut, restabilit în funcția de directorul al Red-Nord
  • 4
    Șeful Poliției de Frontieră propune ca în următoarea hotărâre CNESP să fie introdusă obligativitatea de testare din cont propriu la COVID-19 și pentru angajații instituției
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.