Comisia Europeană propune investiții de 9,2 miliarde de euro în primul program digital

Comisia Europeană propune investiții de 9,2 miliarde de euro în primul program digital
Foto: 123RF.com

Comisia Europeană a propus miercuri crearea primului program „Europa digitală” şi efectuarea de investiţii în valoare de 9,2 miliarde de euro în vederea alinierii următorului buget pe termen lung al Uniunii Europene (2021 - 2027) la provocările tot mai mari din domeniul digital, potrivit unui comunicat al forului comunitar, citat de Agerpres.

Prin adoptarea Strategiei privind piaţa unică digitală, CE a instituit un cadru de reglementare adaptat erei digitale. Pe lângă această strategie, se spune în comunicat, trebuie să se asigure finanţare şi investiţii la fel de ambiţioase în programul „Europa digitală” pentru îmbunătăţirea competitivităţii internaţionale a UE, precum şi pentru dezvoltarea şi consolidarea capacităţilor digitale strategice ale Europei. Aceste capacităţi-cheie vizează calculul de înaltă performanţă, inteligenţa artificială, securitatea cibernetică şi competenţele digitale avansate, asigurându-se utilizarea pe scară largă şi accesibilitatea acestora în toate sectoarele economiei şi ale societăţii, atât de către întreprinderi, cât şi de către sectorul public.

„Piaţa unică digitală oferă cadrul juridic necesar pentru ca cetăţenii şi întreprinderile să beneficieze pe deplin de transformarea digitală. Scopul nostru a fost să propunem un buget al UE care să fie adaptat provocărilor viitoare: transformarea digitală este luată în considerare în toate propunerile, de la transporturi, energie şi agricultură la asistenţă medicală şi cultură. Pentru a consolida această abordare, propunem astăzi sporirea investiţiilor în inteligenţa artificială, calculul de înaltă performanţă, securitatea cibernetică, competenţele şi guvernarea electronică - toate identificate de liderii UE ca domenii-cheie pentru competitivitatea viitoare a UE”, a declarat vicepreşedintele pentru piaţa unică digitală, Andrus Ansip.

La rândul său, comisarul pentru economie digitală şi societate digitală, Mariya Gabriel, a apreciat că „primul program digital paneuropean reprezintă un pas important în consolidarea poziţiei de lider mondial deţinută de Europa în ceea ce priveşte transformarea digitală".

„Unul dintre principalii piloni ai programului constă în investiţii care să le permită cetăţenilor noştri să dobândească competenţele digitale avansate de care au nevoie pentru a avea acces la cele mai recente tehnologii digitale şi a le utiliza în mod corespunzător", a spus Mariya Gabriel.

Propunerea Comisiei vizează cinci domenii: supercalculatoarele, inteligenţa artificială, securitatea cibernetică şi încrederea, competenţele digitale, asigurarea utilizării pe scară largă a tehnologiilor digitale la nivelul întregii economii şi societăţi.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Noi percheziții în penitenciare. Ce au ridicat oamenii legii la Soroca (VIDEO)

Noi percheziții în penitenciare. Ce au ridicat oamenii legii la Soroca (VIDEO)

Parlamentul a numit doi noi viceguvernatori la Banca Națională a Moldovei

Parlamentul a numit doi noi viceguvernatori la Banca Națională a Moldovei

Parlamentul a aprobat demisia directorului ANRE, Ștefan Creangă

Parlamentul a aprobat demisia directorului ANRE, Ștefan Creangă

Advertoriale
Liber de sărbători cu partenerii LiberCard: de două ori mai multe rate pentru cumpărăturile preferate

Liber de sărbători cu partenerii LiberCard: de două ori mai multe rate pentru cumpărăturile preferate

Înscrie-te la Solidarity FabLab şi fii gata pentru profesiile viitorului

Înscrie-te la Solidarity FabLab şi fii gata pentru profesiile viitorului

Republica Moldova este mai bogată cu 20 000 de copaci grație unei acțiuni de împădurire, marca Linella (VIDEO)

Republica Moldova este mai bogată cu 20 000 de copaci grație unei acțiuni de împădurire, marca Linella (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu, despre scandalul în care a fost implicată Avocata Poporului: „Răspunsurile doamnei Moloșag nu au fost convingătoare”
  • 2
    Ședința de judecată în care urmează să se decidă dacă Marina Tauber va ieși din cursa electorală se amână pentru mâine. Tauber atacă decizia CEC la Curtea de Apel (UPDATE)
  • 3
    Fără procurori din România în comisia de evaluare a lui Stoianoglo. Motivul pentru care Mariana Alexandru a fost retrasă
  • 4
    Magistrații i-au permis șefului Oficiului Ciocana al Procuraturii Chișinău, cercetat pentru îmbogățire ilicită, să părăsească țara
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.