
Iurie Roșca despre dosarul său și relația cu Vlad Plahotniuc: Precedentele arată că nu prea miroase a comandă politică
Fostul vicepremier al Republicii Moldova Iurie Roșca susține că prin intermediul dosarului intentat pe numele său cineva ar încerca să facă niște bani. Acesta nu exclude nici versiunea unei comenzi politice, dar spune că precedentele dosare politice demonstrează contrariul. Despre liderul PDM, Vlad Plahotniuc, Roșca declară că ar accepta o întâlnire cu acesta pentru a discuta inclusiv despre dosarul său.
・
„Sunt două versiuni. Prima e că aceasta ar fi o comandă a celor care controlează sistemul, deci a dlui Vladimir Plahotniuc, iar a doua versiune e că este jocul celor de la combaterea corupției și Procuratura Anticorupție. Sunt convins că Plahotniuc nu a citit acest dosar. Precedentele arată că nu prea miroase a comandă - mascații nu au venit, nu am primit mandate de arest, nici arest la domiciliu”, a declarat Roșca în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8.
Cea de-a doua versiune, ar presupune că Alexei Damaschin cel care a depus plângere împotriva lui Iurie Roșca ar fi făcut o înțelegere cu anchetatorii ca prin acest dosar să stoarcă o anumită sumă de bani de la fostul lider al PPCD. Roșca spune că a primit și mesaje sugestive în acest sens.
„A doua versiune e că cineva cu pondere în sistemul respectiv a hotărât să facă niște bani punând presiune asupra mea. Am primit mesaje de genul „lasă dl Roșca să se întâlnească cu Damaschin și să se înțeleagă”. Ce să se înțeleagă? Trebuie să înțelegeți că dosarul prevede că dacă eu pierd procesul, Damaschin nu primește niciun ban, totul se duce în buget. Dacă omul își retrage plângerea achită o amendă și dosarul se încheie”, a mai adăugat Iurie Roșca.
Totodată, Roșca spune că sunt suficiente persoane care l-ar dori la pușcărie, inclusiv dinafara țării. Acesta a refuzat însă să dea nume concrete. Totuși, fostul vicepremier susține că în prezent Republica Moldova este controlată în totalitate de liderul PDM și că ar accepta o întâlnire cu acesta pentru a discuta inclusiv despre dosarul său.
„Nu numai organele de drept sunt controlate de el, întregul stat și întregul sistem. Ultima dată m-am întâlnit cu Plahotniuc 5-6 ani în urmă. M-a întrebat ce mai fac, ce face nevasta, ce fac copii, unde lucrează. El mă mai invita la un ceai. Nu există politician care să nu fi vrut să vorbească cu Iurie Roșca. Ultima dată l-am văzut când și-a dat demisia din funcția de vicepreședinte a Parlamentului și i-am spus că a avut o prestație lamentabilă. Trebuie să recunosc că e o persoană de o perspicacitate extraordinară. Energia asta dacă ar fi îndeptată într-o direcție sănătoasă, Moldova ar fi fericită”, a declarat Iurie Roșca.
Întrebat dacă acum ar accepta să se vadă cu Plahotniuc, Roșca a răspuns afirmativ. „Sigur că da și am discuta și despre dosar și sunt sigur că mi-ar spune: „Pentru prima data aud””, a mai adăugat fostul parlamentar.
Amintim că fostul deputat este învinuit de trafic de influență și obținerea mijloacelor bănești în proporții deosebit de mari cu scopul de a influența o decizie judecătorească. Infracțiunea se pedepsește cu o amendă de la 4000 la 6000 de unități convenționale sau închisoare de la 3 la 7 ani.