
Important! În acest an nu vom avea perioadă fixă pentru admiterea la facultate
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării anunță că în acest an nu va stabili perioade de depunere a actelor pentru admiterea la facultate. Acest lucru va fi lăsat la discreția fiecărei universități, care va decide în funcție de finalizarea examenelor de bacalaureat, a sesiunilor proprii de examene, dar și în funcție de personalul antrenat în acest proces.
・
Prin decizii ale senatelor urmează să fie stabilite criteriile de admitere, formulele de calcul la admitere (ce medii vor fi luate în considerare: doar cea de bacalaureat sau și cea din anii de studii liceale), precum și probele de admitere (examene, teste, convorbiri etc.).
O altă noutate este că în acest an locurile la licență vor fi oferite pe domenii de formare profesională, comparativ cu anul precedent când planul se făcea pe specialități. Astfel, universitățile vor putea forma grupe de cel puțin 15 persoane.
Potrivit regulamentului-cadru privind organizarea admiterii în ciclul I - studii superioare de licență pentru anul 2018 - 2019, candidații au dreptul să se înscrie concomitent la mai multe specialități din diverse domenii de formare profesională, precum și la mai multe instituții de învățământ superior. Aceștia însă vor putea fi înmatriculați la o singură specialitate în cadrul unei singure instituții de învățământ superior, din cele pentru care au optat.
Cota-parte la înmatriculare la ciclul I - studii superioare de licență, învățământ cu frecvență, se stabilește după cum urmează: a) pentru deținătorii diplomelor de bacalaureat - 90 la sută; b) pentru deținătorii diplomelor de studii profesionale - 10 la sută.