
VIDEO. Imagini parcă desprinse din filme SF, surprinse de un fotograf: Luna pare să se prăbușească peste Pământ
Un videoclip publicat pe site-ul NASA, prezintă o scenă care pare desprinsă din filmele SF. Și nu este vorba despre nicio farsă sau de editarea filmării. Imaginile sunt cât se poate de reale și au fost realizate de fotograful Daniel Lopez.
・
În videoclip poate fi observată luna pe cer ce are dimensiuni uriaşe şi pare că se prăbuşeşte pe Pământ, în timp ce mai multe persoane se află pe marginea unei creste. Imaginile cu Luna au fost înregistrate de Lopez în insulele Canare din apropierea vulcanului Teide din Tenerife. Conform NASA, clipul nu a fost editat deloc, nici măcar viteza nu a fost crescută.
Videoclipul este un exemplu clasic al unei iluzii produse de Pământ, în care mai mulţi factori au fost combinaţi pentru a fi creată scena. În primul rând, Luna pare atât de mare deoarece Lopez a utilizat lentile telescopice. De asemenea, vulcanul pe care se aflau persoanele se afla la 16 kilometri de fotograf. Viteza Lunii „în cădere” este redată de rotaţia Pământului, scrie descopera.ro.