VIDEO. Paradă de ziua Reginei. Elizabeta a II-a, cel mai vârstnic suveran din lume, a asistat la ceremonie

VIDEO. Paradă de ziua Reginei. Elizabeta a II-a, cel mai vârstnic suveran din lume, a asistat la ceremonie

Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii, cel mai vârstnic suveran în viaţă din lume, a asistat sâmbătă la parada anuală ce are loc cu ocazia aniversării oficiale a Reginei. I-a avut alături pe membrii casei regale britanice, inclusiv Ducii şi Ducesele de Cambridge şi Sussex, scrie Mediafax.    

Data de naştere a reginei Elizabeth a II-a este pe 21 aprilie, însă suverana britanică mai are o aniversare oficială în luna iunie, tradiţional marcată printr-o ceremonie denumită „Salutul Culorilor”.

Publicitate

Parada se desfăşoară între Palatul Buckingham şi Horse Guards Parade, un teren destinat paradelor, în apropiere de Whitehall, în centrul Londrei. La parada anuală participă peste 1.400 de militari, cu 200 de cai şi 400 de muzicanţi. Regina Elizabeth a II-a a participat la sărbătoare în fiecare dintre cei 66 de ani ai domniei sale, cu o singură excepţie - în 1955. Atunci parada a fost anulată, din cauza unei greve a muncitorilor de la căile ferate britanice.

La ceremonie asistă mai mulţi membri ai casei regale, printre care Ducele şi Ducesa de Cambridge, William şi Kate, Ducele şi Ducesa de Sussex, Harry şi Meghan, Charles, Prinţ de Wales, şi soţia sa, Camilla, Ducesă de Cornwall.

Pe de altă parte, printre absenţele notabile se numără Prinţul Philip, Duke of Edinburgh, consortul suveranei britanice, care duminică împlineşte 97 de ani. Acesta s-a retras din viaţa publică din cauza problemelor de sănătate.

O serie de personalităţi au fost înnobilate cu ocazia evenimentului, inclusiv Rosemary Powell, în vârstă de 103 ani, o voluntară a organizaţiei caritabile Legiunea Regală Britanică, actriţa Emma Thompson, laureată a două premii Oscar, scriitorul Kazuo Ishiguro, câştigătorul Premiului Nobel pentru Literatură în 2017, dar şi Mark Carne, director general al companiei feroviare de stat Network Rail.

Înnobilarea lui Mark Carne a fost criticată de numeroşi politicieni şi clienţi ai companiei, nemulţumiţi de haosul creat de schimbări recente efectuate de compania feroviară, relatează agenţia de ştiri Reuters.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal