Protestatarii PSD de la București, asigurați cu apă de la firma fără angajați, aflată în insolvență, a unui om de afaceri moldovean

Protestatarii PSD de la București, asigurați cu apă de la firma fără angajați, aflată în insolvență, a unui om de afaceri moldovean

Zecile de mii de manifestanţi transportaţi sâmbătă, 9 iunie, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, la „mitingul împotriva abuzurilor“, au fost hidrataţi cu apă plată de la Azuga Waters, firmă în insolvenţă, cu zero angajaţi, care îi aparţine lui Valerii Moraru, (încă) patronul echipei Rapid, scrie prosport.ro într-un material de investigație. Valerii Moraru este un om de afaceri născut în localitatea Cornești din raionul Ungheni, Republica Moldova.

Sursele ProSport spun că această cantitate uriaşă de apă (zeci de mii de sticle) a fost livrată către PSD sub formă de sponsorizare.

Sticlele de apă le-au fost distribuite oamenilor aduşi la manifestaţie din două camioane, unul amplasat în faţa reprezentanţei Orange, iar un al doilea, mai ferit, în faţa Aeroclubului. Apa luată de PSD de la firma lui Valerii Moraru ar fi trebuit, teoretic, să fie distribuită gratuit, însă lucrurile nu au stat chiar aşa. „Şoferul campionului din faţa Aeroclubului, un domn cu vestă de organizator de la PSD, probabil gândindu-se că e la un loc mai ferit, a vândut sticlele cu un leu bucata. Era înghesuială, oamenii le luau şi aşa, contracost, pentru că era căldură mare. Am chemat poliţia. Pesedistul s-a scuzat, explicându-le poliţiştilor că face şi el un ban de motorină. După intervenţia patrulei, şoferul a renunţat la idee şi a dat sticlele de la Azuga gratuit”, a povestit pentru ProSport jurnalistul Mihai Boeru, de la publicaţia „Gazeta Bucureştilor”.

Publicitate
...

Bilanţul Azuga în 2017: niciun angajat şi pierderi de 2.000.000 de euro

Povestea furnizorului oficial de apă al mitingului PSD este foarte interesantă.

Azuga Waters SRL este acum în insolvenţă. Anul trecut a fost încheiat de firma familiei Moraru, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor, cu zero angajaţi şi o pierdere de peste 2.000.000 de euro (9.985.500 de lei).

Cifrele raportate de această firmă sunt surprinzătoare. Deşi Azuga vinde apă în toate hipermarketurile, totuşi, în 2017 sunt trecute venituri de numai 3.683.610 lei (nici măcar 1.000.000 de euro!) şi cheltuieli totale de 13.669.110 lei.

Conform fişei de la Ministerul de Finanţe, anul 2017 a fost încheiat de firma care a livrat apa la mitingul PSD cu datorii de 27.880.798 de lei (aproape 6.000.000 de euro).

Datele publicate pe 14 februarie 2018 în Buletinul Procedurilor în Insolvenţă, dosarul 2438/93/2016, arată însă că totalul masei credale a Azuga Waters SRL este de 58.337.943,31 lei, din care creanţe admise au fost 29.724.139,17 lei.

Din totalul masei credale, datoriile către buget (ANAF, primării, Fondul de Mediu) sunt de 2.334.322,77 lei.

Citește continuarea materialului pe prosport.ro.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal