Spania s-a oferit să primească o navă cu 629 de migranți, refuzată mai devreme de Italia

Spania s-a oferit să primească o navă cu 629 de migranți, refuzată mai devreme de Italia
Foto: Reuters UK

Spania a acceptat să primească nava cu 629 de migranţi salvaţi sâmbătă în largul Libiei, după ce Italia şi Malta au refuzat debarcarea migranţilor pe teritoriul lor, a anunţat luni şeful guvernului spaniol, Pedro Sanchez, citat de AFP şi Reuters, transmite Agerpres.

„Este de datoria noastră să ajutăm la evitarea unei catastrofe umanitare şi să oferim un 'port sigur' acestor persoane”, afirmă un comunicat al autorităților spaniole, în care se precizează că portul Valencia (est) a fost ales ca destinaţie pentru Aquarius.

Nava Aquarius a salvat sâmbătă 629 de migranţi, între care 123 de minori neînsoţiţi, 11 copii mici şi şapte femei însărcinate în largul coastelor Libiei.

Nava, închiriată de organizaţia neguvernamentală franceză SOS Mediterana, se afla în stand-by în largul Maltei înainte de anunţul premierului spaniol, în centrul unei dispute între mica insulă mediteraneană şi Italia, care au decis să nu permită acostarea acesteia, în pofida apelurilor internaţionale pentru a-i primi aceşti migranţi.

Comisia Europeană a chemat la o „reglementare rapidă” a acestei dispute în Mediterană, la fel ca un purtător de cuvânt al guvernului german, care a subliniat datoria „umanitară” şi simţul responsabilităţii din partea tuturor părţilor.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Au identificat o mașină dată în căutare și ar fi cerut mită de 400 de euro. Trei polițiști INSP, documentați pentru corupție

Au identificat o mașină dată în căutare și ar fi cerut mită de 400 de euro. Trei polițiști INSP, documentați pentru corupție

Avocatul lui Stoianoglo cere la CSP suspendarea examinării raportului de evaluare a performanțelor  procurorului general suspendat

Avocatul lui Stoianoglo cere la CSP suspendarea examinării raportului de evaluare a performanțelor procurorului general suspendat

Pas istoric pentru Finlanda și Suedia: Țările au transmis cererile de aderare la NATO

Pas istoric pentru Finlanda și Suedia: Țările au transmis cererile de aderare la NATO

Advertoriale
Depozite în lei cu dobânzi avantajoase de până la 12% anual

Depozite în lei cu dobânzi avantajoase de până la 12% anual

În unison de la Eurovision! Formația „Zdob și Zdub” și Frații Advahov au revenit acasă de la Torino

În unison de la Eurovision! Formația „Zdob și Zdub” și Frații Advahov au revenit acasă de la Torino

Ce face copilul tău vara? Oferă-i activități utile și distractive cu Oratorica!

Ce face copilul tău vara? Oferă-i activități utile și distractive cu Oratorica!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Zdob și Zdub și Frații Advahov au revenit acasă. Primele declarații făcute pe peronul Gării Feroviare
  • 2
    Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
  • 3
    Zelenski și soția sa, Olena, prima apariție publică de la începutul războiului, la funeraliile fostului preşedinte al Ucrainei
  • 4
    SINTEZĂ | Ce se coace la Moscova în timp ce alte țări vor să adere la NATO, cum războiul a închis jumătate din afacerile ucrainești și când ne paște o criză de grâne
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.