O nouă lansare de carte de la Mihail Gh.Cibotaru, care abundă în texte emoționante scrise în ultimii zece ani de întuneric

O nouă lansare de carte de la Mihail Gh.Cibotaru, care abundă în texte emoționante scrise în ultimii zece ani de întuneric


Joi, 14 iunie crt, la ora 18.15, la Librăria din Centru (bd. Ștefan cel Mare, nr.126) din Chișinău, va avea loc lansarea volumelor Către voi, prin lumina întunericului, de Mihail Gh.Cibotaru, apărut la Editura Cartier în colecția Cartier popular, coordonată de Gheorghe Erizanu. Cele două volume cuprind texte noi scrise de Mihail Gh.Cibotaru în ultimii zece ani de când și-a pierdut vederea.

Cartea a apărut cu sprijinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării. Alături de autor vor participa: Mircea Snegur, primul președinte al Republicii Moldova, Ion Ciocanu, critic literar, Iurie Colesnic, scriitor. Moderator: Em.Galaicu-Păun, scriitor, redactor-șef al Editurii Cartier

„Să nu scrii de rău despre nimeni, dragul mamei” - aceasta pare să fie deviza gravată pe scutul lui Mihail Gh. Cibotaru, prozator basarabean aparţinând generaţiei ’60, ajuns acum la ora bilanţurilor. Mai mult decât o carte de memorii, Crestături pe tulpina unui destin. Retrospective subiective, Universul, 2013, constituie o frescă, pe cât de vastă, pe atât de amănunţită, a satului basarabean din perioada postbelică, cel care a şi dat „prima generaţie încălţată”, al cărei purtător de cuvânt este autorul nostru (între paranteză fie spus, demersul său vine în continuarea celui al lui Arhip Cibotaru, marele său prieten, autor al unui volum de memorii, Pe timpul lui Teleucă).

Circa 200 de pagini de-o sinceritate copleşitoare, în care firul biografic se împleteşte cu destinele strămoşilor contemporanilor săi, pentru a ţese o pânză epică acoperind peste şapte decenii…” (…) Conştient că „multe dintre cele scrise cu peniţa, se pot tăia cu bărdiţa. Dar nu şi tulpina însăşi...”, Mihail Gh. Cibotaru se poate considera un om împlinit - aşa crestat cum este, Pomul Vieţii sale stă în picioare!” (Em. Galaicu-Păun)

Mihail Gh. CIBOTARU (21 iunie 1934, Vărvăreuca, judeţul Soroca), prozator, publicist român din Basarabia. După absolvirea şcolii medii din Floreşti (1954), urmează cursurile Facultăţii de Istorie-Filologie a Universității de Stat din Chişinău (1959). Lucrează ca redactor la ziarul „Tinerimea Moldovei”, redactor-şef adjunct la ziarul „Moldova socialistă”, redactor-şef la revista „Moldova” (1975-1994). În 1994-1996, deţine funcţia de ministru al Culturii, iar în 1997-1998, de şef de secţie la Agenţia Moldpres. Laureat al Premiului de Stat al RSS Moldoveneşti; Premiul de excelenţă al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2008). Debutează cu volumul de proză scurtă Tăcerea pădurilor (1965), urmat de Cântecul frăţiei (1965), Durerea liniştii (1969), Lupul (1969), Glasul inimii (1971). În 1974 publică romanul Semănătorii; alte romane: Drumuri (1979), Pasăre călătoare (1980), Îndrăzneala (1983), Rădăcini de acasă (1988), Eclipsa (2005). Totodată, semnează mai multe volume de publicistică şi memorii, dintre care remarcăm Oameni de omenie (1981), Izvoare (1983), Sârjoaca (1984), Cu legea pre lege călcând (1991), Ministru poţi să şi nu fii… (2007), Crestături pe tulpina unui destin (2013) ş.a.

Către voi, prin lumina întunericului, de Mihail Gh.Cibotaru, (Cartier popular). Broșate, 568, 512 pag. Preț: 47 RON/ 199 MDL/volum. Poți procura cartea și online, oriunde ai fi. E simplu. Intră pe shop.cartier.md/Ebooks Cartier sunt pe iBooks sau pe shop.cartier.md/

Hai să fim prieteni! Hai să #SusținemPresa independentă cu câte un abonament AGORA, de 98 de lei.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Cod Galben de înghețuri la sol: Ministerul Agriculturii informează despre metodele de prevenire a pagubelor provocate de răcirea vremii

Cod Galben de înghețuri la sol: Ministerul Agriculturii informează despre metodele de prevenire a pagubelor provocate de răcirea vremii

iData: În Republica Moldova se află peste 65 de mii de persoane fizice care dețin în posesie 77.394 de  arme

iData: În Republica Moldova se află peste 65 de mii de persoane fizice care dețin în posesie 77.394 de arme

950 cazuri noi de COVID-19, confirmate în R. Moldova. 10 persoane au decedat

950 cazuri noi de COVID-19, confirmate în R. Moldova. 10 persoane au decedat

Advertoriale
Ludmila Dimitrachi, antreprenoare: „Timp de 17 ani în afaceri, pentru prima oară am primit un credit atât de rapid”

Ludmila Dimitrachi, antreprenoare: „Timp de 17 ani în afaceri, pentru prima oară am primit un credit atât de rapid”

REF MOLDOVA 2021: Tendințele în construcții rezidențiale și potențialul clădirilor verzi în Moldova (VIDEO)

REF MOLDOVA 2021: Tendințele în construcții rezidențiale și potențialul clădirilor verzi în Moldova (VIDEO)

Marina, fata cu ochi albaștri care a îmblânzit mașinile de asamblat tricotaje la Hermina (FOTO)

Marina, fata cu ochi albaștri care a îmblânzit mașinile de asamblat tricotaje la Hermina (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Scandal într-un troleibuz din capitală: Un tânăr a fost dat afară după ce a refuzat să-și pună masca de protecție (VIDEO)
  • 2
    Atacatorul de la Universitatea din Perm, ucis de polițiști, după ce a opus rezistență
  • 3
    Ceban susține că ar fi urmărit: „Nu vă chinuiți să aflați unde sunt intrările în Primărie și în cabinet. Vă invit, welcome”
  • 4
    Fostul deputat PDM Vladimir Andronachi a fost pus sub învinuire în dosarul „furtului miliardului”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.