Un medic de la Penitenciarul „Pruncul”, acuzat de malpraxis. Pacienta sa a murit de șoc anafilactic

Un medic de la Penitenciarul „Pruncul”, acuzat de malpraxis. Pacienta sa a murit de șoc anafilactic

Un medic endoscopist de la penitenciarul Nr.16 „Pruncul” a ajuns pe banca acuzaților, fiind învinuit de malpraxis. În urma acțiunilor sale, o deținută în vârstă de 27 de ani a murit de șoc anafilactic, în toamna anului trecut.

Probele arată că în timpul efectuării bronhoscopiei cu biopsie, medicul a încălcat din neglijență regulile și metodele de acordare a asistenței medicale. Ca rezultat, peste două ore, femeia a murit.

Expertiza a arătat că femeia a murit de șoc anafilactic - reacţie alergică la introducerea medicamentelor anestetice, ce se confirmă prin alte modificări patologice depistate la necropsie şi adeverite prin datele de laborator histologice.

Publicitate

Experţii au concluzionat că, necesitatea efectuării bronhoscopiei deţinutei nu a fost argumentată, consecinţele actului medical generând dezvoltarea şocului anafilactic, ca reacţie alergică la Lidocaină, iar din cauza evoluţiei fulminante, pacienta a decedat.

Medicul, în vârstă de 43 de ani, activează în această funcţie începînd cu anul 2010, iar dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 3 ani închisoare cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal