
Surpriză la Madrid: Real îl pune antrenor pe selecționerul naționalei Spaniei
Real Madrid a anunţat că selecţionerul naţionalei Spaniei, Julen Lopetegui, va fi noul antrenor al echipei, după Cupa Mondială din Rusia. „Real Madrid anunţă că Julen Lopetegui va fi antrenorul primei echipe în următoarele trei sezoane. Julen Lopetegui se va alătura clubului după participarea echipei Spaniei la Cupa Mondială, după ce a pregătit naţionala în ultimii doi ani”, se arată pe site-ul oficial al campioanei Europei, relatează digisport.ro.
・
În vârstă de 51 de ani, fostul portar, care are un titlu ca jucător cu Real Madrid, în 1990, a avut rezultate foarte bune pe banca naţionalelor de juniori ale Spaniei. În palmaresul său se află două titluri europene, la U19, în 2012, şi la U21, un an mai târziu.
La nivel de club, Lopetegui le-a antrenat pe Rayo Vallecano, Real Madrid B şi FC Porto, fără a avea performanţe importante.
Înscăunarea lui Lopetegui se întâmplă după ce Zinedine Zidane și-a dat demisia din postul de antrenor al campioanei Europei, la scurt timp după ce a câștigat al treilea titlu consecutiv al Ligii Campionilor. Francezul a reușit această performanță în doar două sezoane și jumătate, atâta timp cât s-a aflat la cârma echipei.