Când vor fi recuperate toate miliardele furate? Șeful CNA: „Poate dura și peste zece ani de zile”

Când vor fi recuperate toate miliardele furate? Șeful CNA: „Poate dura și peste zece ani de zile”
Foto: tvcontinental.tv

După ce au prezentat astăzi strategia de recuperare a banilor furați din sistemul bancar, fără a oferi prea multe detalii, directorul Centrului Național Anticorupție, Bogdan Zumbreanu, și adjunctul procurorului șef al Procuratului Anticorupție, Adriana Bețișor, au venit cu precizări în cadrul emisiunii „Tema Zilei” de la Canal 2, post afiliat liderului PDM, Vlad Plahotniuc. Mai exact, cei doi au dat de înțeles că este nevoie de ani de zile pentru recuperarea banilor, iar, uneori, cheltuielile suportate de autorități ar putea fi mai mari decât suma să fie restituită.

„Sunt proceduri care durează în timp, este vorba de ani de zile. Asemenea investigații au durat peste zece ani de zile în alte țări. Noi ne propunem să finalizăm lucrul într-un termen mai restrâns”, a spus șeful CNA, evitând să dea, totuși, un termen limită.

Bogdan Zumbreanu a argumentat că, în afară de identificarea locului în care se află banii, urmează a fi întreprinse un șir de acțiuni. „În situația în care, de exemplu, au fost cumpărate imobile sau au fost investiți banii în afaceri, se aplică sechestru asupra bunurilor. Dar nu putem aduce imobilul dintr-o alră țară în RM. Acest bun trebuie administrat până se va decide soarta lui, urmează a fi contractate companii care vor face acest lucru. De regulă, persoanele care comit așa gen de infracțiuni nu țin banii în sac. Fiecare își va declara drepturile sale de proprietar de bună credință. Nu excludem că ar putea avea loc procese de judecată, dar serviciile de reprezentare în judecată vor fi foarte costisitoare”, a menționat acesta.

Directorul CNA a spus că, cel mai probabil, se va merge pe calea contractării unor companii specializate, care ar urma să reprezinte interesele Republicii Moldova în instanță. Costuri ar putea însă depăși suma banilor recuperați. „De exemplu, dacă partea nu va fi de acord cu decizia instanței, poate ulterior să apeleze la instanța superioară din aceeași țară. Nu pleci cu avionul acolo, pui banii într-o cutie și îi aduci acasă. În situația în care cheltuielile de recuperare vor fi mai mari decât suma repatriată, vom pune în discuție acest subiect. Vom face un deviz de cheltuieli și vom vedea”, a explicat acesta, menționând că speră ca instituțiile de drept să aibă în trei ani „rezultate palpabile, măsurate în miliarde, și nu în milioane de lei, așa cum este acum”.

În cadrul conferinței, reprezentanții instituțiilor de drept au menționat că din totalul de 13,34 de miliarde de lei furați, 2,6 miliarde vor fi recuperați din vânzarea bunurilor celor trei bănci devalizate. Până acum, după această procedură, s-a reușit întoarcerea a doar 477 de milioane de lei.

Iar peste 5 miliarde de lei urmează a fi recuperați de pe urma dosarelor trimise în instanță. Au fost emise sentințe definitive în următoarele cazuri: Vlad Filat, căruia i se atribuie 472 de milioane de lei, Veaceslav Platon - 869 de milioane de lei, Vladimir Russu și Caravita - 52 de milioane de lei. Iar 2,7 miliarde de lei ar urma să fie recuperați de la Ilan Șor și 10 milioane de lei - de la Chiril Lucinschi, în ambele cazuri fiind emise doar deciziile primei instanțe. Pe rol se află alte două dosare - Grupul Gacikevici, cu 1 miliard de lei, și conducerea Unibank, 485 de milioane de lei.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Comisia juridică a stabilit data ședinței când va examina cererile privind ridicarea imunității parlamentare în cazul lui Șor și Tauber (DOC)

Comisia juridică a stabilit data ședinței când va examina cererile privind ridicarea imunității parlamentare în cazul lui Șor și Tauber (DOC)

Văduva bărbatului ucis de soldatul rus este de acord cu schimbul acestuia pe soldații din Azovstal

Văduva bărbatului ucis de soldatul rus este de acord cu schimbul acestuia pe soldații din Azovstal

Convidecia: OMS a omologat de urgență un vaccin anti-COVID produs de China

Convidecia: OMS a omologat de urgență un vaccin anti-COVID produs de China

Advertoriale
Maib alături de Comitetul Național Olimpic și Sportiv te invită la Ziua Sportului și a Mișcării Olimpice

Maib alături de Comitetul Național Olimpic și Sportiv te invită la Ziua Sportului și a Mișcării Olimpice

Fă cunoștință cu mentorii din cadrul Click School! (INTERVIU)

Fă cunoștință cu mentorii din cadrul Click School! (INTERVIU)

Bine ați venit la Vinia Traian!

Bine ați venit la Vinia Traian!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Reacția socialistului Vlad Batrîncea, după ce PG a început urmărirea în dosarul „Kuliokul”: Se pornește o campanie în stilul lui Plahotniuc
  • 2
    Soldatul rus judecat pentru crime de război pledează vinovat. Reacția Rusiei la procesul intentat împotriva militarului
  • 3
    Politicieni europeni i-ar fi sugerat Ucrainei să facă unele concesii în fața Rusiei, declară Podoliak
  • 4
    Ultima oră! Procurorul general interimar a cerut ridicarea imunității deputaților Ilan Șor și Marina Tauber
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.