DOC. Ilan Șor s-a plâns instituțiilor de drept. A înregistrat două plângeri pe numele Maiei Sandu

DOC. Ilan Șor s-a plâns instituțiilor de drept. A înregistrat două plângeri pe numele Maiei Sandu

Ilan Șor a înregistrat două plângeri la Inspectoratul de Poliție Buiucani pe numele liderului PAS, Maia Sandu. Primarul de Orhei solicită intentarea unui proces penal și stabilirea unor fapte contravenționale. Dacă în primul caz Șor spune că a fost discriminat, în cea de-a doua plângere susține că a fost defăimat atunci când Maia Sandu a folosit pe Facebook expresii precum „implicat în furtul miliardului”, „cu banii furați de la cetățeni” sau „a furat un miliard de dolari”.

În primul document, Ilan Șor solicită intentarea unui dosar penal. „Prezenta plângere izvorăște din multiplele acțiuni prejudiciabile comise de către Maia Sandu, realizate prin susținerea comportamentului discriminatoriu în sfera politică și socială în raport cu mine, bazată pe criteriu etnic, convingeri și apartenență politică. La concret, această faptă se manifestă prin hărțuirea sistematică a persoanei mele, materializată în crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant și ofensiv, pe criteriu de etnie, convingeri și apartenență politică, prin publicații și diseminarea unor informații care nu corespund adevărului, prin intermediul rețelelor de socializare, care îmi discreditează imaginea”, se arată în plângerea înregistrată.

...

Publicitate

Deși numele primarului de Orhei apare cel mai des în rapoartele companiei Kroll, acesta susține că a fost defăimat de Maia Sandu, care l-ar fi învinuit de furtul miliardului. „La originea prezentei plângeri se află activitatea ilicită comisă de către Maia Sandu, constând în intoxicarea publicului cu falsuri, care presupune defăimarea deliberată a persoanei mele, activitate realizată prin multiple postări pe rețeaua de socializare facebook.com, sub formă de mesaje, comentarii, precum și prin diseminarea de informații care nu corespund adevărului, fiind însoțită de învinuirea comiterii de către mine a unor infracțiuni deosebit de grave, în conținutul cărora făptuitoarea admite injurii”, scrie acesta în cea de-a doua plângere.

...

Anterior, Maia Sandu a spus că îl va ataca pe Ilan Șor în judecată, după ce acesta a spus că i-a dat bani în plic prin intermediul ex-premierului Vlad Filat.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal