Potrivit modificărilor, dacă contravenientul va achita sancțiunea în termen de 3 zile lucrătoare acestuia nu i se vor aplica puncte de penalizare. Autorii susțin că această măsură va contribui la prevenirea factorilor de corupţie, întrucât deţinătorii permiselor de conducere care au acumulat un număr critic de puncte de penalizare încearcă să omită această sancţiune pe cale ilegală.
Totodată, Codul contravențional va fi completat cu un nou capitol - Proceduri simplificate de constatare şi examinare a contravenţiei. Actul prin care persoana va fi sancţionată se va emite sub formă de decizie a agentului constatator. Pentru a fi posibilă examinarea cauzei în această procedură, este absolut obligatoriu să fie întrunite doua condiţii şi anume: contravenţia poate fi constatată în temeiul constatărilor personale ale agentului constatator şi nu necesită acumularea de probe, altă condiţie fiind că persoana acceptă constatările agentului constatator ca fiind suficiente pentru demonstrarea vinovăţiei şi recunoaşte săvârşirea contravenţiei. Totodată, nu este posibil examinarea cauzei în această procedură dacă, aplicarea sancţiunii contravenţionale este de competenţa instanţei de judecată sau exsită bunuri pasibile de confiscare.
Potrivit autorilor, scopul proiectului este contracararea unor fenomene îndreptate spre încălcarea drepturilor constituţionale ale persoanei fizice, atentarea la sănătatea populaţiei şi a persoanei, precum şi spre atentarea la ordinea şi securitatea publică.
Proiectul a fost votat, în prima lectură, de majoritatea deputaților prezenți la ședință și urmează a fi dezbătut în lectură finală.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.