
Privatizare într-o „Bucurie”, inițiată de Filip. O grădiniță din sectorul Râșcani poate fi demolată în schimbul unui complex locativ
Grădinița nr. 5 din Chișinău urmează să fie demolată, iar copiii au fost deja mutați în alte instituții. O arată un material Jurnal.md, în care se spune că la privatizarea clădirii și terenului a pus mâna premierul actual, Pavel Filip, atunci director al fabricii Bucuria. Semnătura sa stă pe contractul de privatizare a terenului aferent grădiniței - un bun evaluat pe piață între 10 și 20 de milioane de euro, dar cumpărat de la stat cu 200 de mii de lei.
・
Grădinița nr.5 a fost dată în exploatare în anul 1966, fiind înregistrată la balanța fabricii „Bucuria”, pe atunci întreprindere de stat. După destrămarea Uniunii Sovietice, odată cu privatizarea întreprinderii, investitorul a preluat și clădirea instituției preșcolare. Terenul de peste un hectar din preajmă are, însă, un istoric separat. Acesta a fost privatizat mai târziu, în perioada 2004-2007, pe când șef al Societății pe Acțiuni „Bucuria” era actualul premier Pavel Filip, prim-vicepreședinte al Partidului Democrat.
Încă în 2008, Procuratura Generală a anunțat că a stabilit ilegalități la privatizarea, de către SA „Bucuria” a grădiniței de copii nr. 5 din Chișinău. Potrivit procurorilor, includerea clădirii grădiniţei în actele de privatizare ale SA ”Bucuria” s-a efectuat cu încălcarea legislaţiei. Procuratura Generală a prezentat Curţii de Apel Economică o cerere privind excluderea din adeverinţa de privatizare, eliberată SA ”Bucuria”, a bunului imobil din strada Bogdan Voievod 4/2, în incinta căruia funcţionează grădiniţa de copii nr. 5 şi obligarea Oficiului Cadastral Teritorial Chişinău să înscrie dreptul de proprietate asupra imobilului în favoarea Primăriei. Doar că acțiunea a fost respinsă pe motivul expirării termenului de prescripție. În decizia definitivă a Curții Supreme, care datează cu 9 aprilie 2009, se arată că din cauza tardivității, instanța nu este în drept să dezbată fondul cauzei, ci poate doar să o respingă.
De fapt, Pavel Filip a semnat pe 23 august 2004 contractul cu Primăria Chișinău, prin care „Bucuria” privatiza terenul de peste un hectar, aferent grădiniței nr. 5, contra sumei de 211 mii de lei, urmând ca banii să fie plătiți în decurs de zece ani. Am solicitat unui agent imobiliar să evalueze valoarea de piață a unui asemenea teren. Expertul ne-a spus că un ar pe strada Bogdan Voievod costă între 10 și 20 de mii de euro. Rezultă că terenul de peste un hectar a fost cumpărat la preț de un ar. Întregul lot ar costa de fapt de la 200 până la 400 milioane de lei. Din partea Primăriei contractul a fost semnat de către viceprimarul Vitalie Cerepenco, care acționa în baza unei dispoziții a primarului general de atunci, Serafim Ureachean.
Citiți continuarea pe Jurnal.md.