
Ceban cere aer condiționat în 50 de troleibuze noi. Când ar putea fi instalate
Președintele fracțiunii PSRM în CMC, Ion Ceban, a venit cu propunerea de a instala aparate de aer condiționat în 50 de troleibuze. Ceban se arată sigur că lucrările ar putea fi executate până la final de iulie, dacă va exista voință politică.
・
„Am propus demersurile necesare pentru ca 50 de troleibuze, cu termen de exploatare de până la 5 ani, să fie dotate cu aparate de aer condiționat. Noi, socialiștii, propunem alocarea a 15 de milioane de lei din cele 72 de milioane alocate Regiei Transport Electric pentru asamblarea a 20 de troleibuze - lucrări care, practic, nu au fost demarate. Sursele pot fi obținute prin diminuarea acestei sume alocate și prin rectificarea bugetului municipal pentru anul 2018”, spune Ceban.
Fostul candidat la primărie spune că lucrările ar putea avea loc până la finalul lunii iulie. „Potrivit celor de la Regie Transport Electric, în 10 zile pot fi dotate cu aer condiționat 10 unități de transport. Astfel, pînă la finalul lunii iulie am putea asigura cu aer condiționat 50 de troleibuze. Este nevoie doar de voință politică, pentru ca locuitorii și vizitatorii capitalei să se simtă confortabil în transportul public pe timp de vară. E regretabil că nu s-a făcut acest lucru până acum. E dezastru în orele de vîrf, cînd troleibuzele sunt arhipline”, a mai comentat Ceban.
De la începutul acestei veri, au fost mediatizate două cazuri de leșin în transportul public.