Ceban, despre contestarea acțiunilor lui Năstase: PSRM s-ar putea folosi de susținerea rușilor la parlamentare

Ceban, despre contestarea acțiunilor lui Năstase: PSRM s-ar putea folosi de susținerea rușilor la parlamentare

Socialistul Ion Ceban susține că a contestat în instanța de judecată acțiunile lui Andrei Năstase pentru ca socialiștii să-și aleagă, în funcție de decizia magistraților, strategia de la parlamentare. Mai exact, PSRM l-a acuzat pe liderul PPDA că ar fi beneficiat de suportul unor cetățeni străini în campania electorală, fapt ce contravine Codului Electoral. „Pentru noi este foarte curioasă decizia judecății, ca să știm cum să procedăm în parlamentare, fiindcă Năstase a creat un precedent”, a scris Ceban pe o rețea de socializare. 

„Dacă judecata va constata că suportul direct al politicienilor străini de care a beneficiat Năstase nu constituie o încălcare, atunci acesta e un precedent, care le va permite socialiștilor să beneficieze la rândul lor, în alegerile parlamentare, de susținerea politicienilor din străinătate, inclusiv din Federația Rusă”, a subliniat socialistul.

Totuși, Judecătoria Chișinău a respins ca neîntemeiată acțiunea depusă de PSRM pe acest caz. Decizia a fost menținută și de Curtea de Apel. Iar Curtea Supremă de Justiție a considerat inadmisibil recursul declarat de PSRM.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal