Fostul primar interimar și candidat la fotoliul de edil al Capitalei, Silvia Radu, spune că decizia adoptată de Judecătoria Chișinău în raport cu scrutinul electoral este una „surprinzătoare” și „de neînțeles”. Radu și-a manifestat speranța că instanța superioară va anula decizia primei instanțe.
„Decizia instanței de ieri este surprinzătoare și de neînțeles. Nu am văzut motivele, dar nu cred că au fost încălcări atât de grave ca să fie luată o astfel de decizie. În acest moment, orașul are de suferit. Orice zi care trece, fără a avea un primar în funcție, înseamnă că proiectele care sunt în derulare sunt puse în pericol. Sper ca lucrurile să se clarifice cât mai repede, în instanța superioară și Chișinăul să aibă primarul care a fost ales, care să se apuce de rezolvarea problemelor orașului”, a scris Silvia Radu pe Facebook.
Amintim că Silvia Radu a candidat la primăria Chișinău în calitate de candidat independent, iar pe tot parcursul mandatului său de edil interimar au existat zvonuri că aceasta ar fi fost pusă în funcție de PD. Atât democrații, cât și Radu, au negat acest lucru în repetate rânduri. Radu a acumulat aproape 18% din voturi în primul tur al alegerilor locale anticipate din 20 mai.
Vezi și aceste știri

Președintele rus și-a găzduit aliații la Moscova. Doar Putin și Lukașenko s-au referit la Ucraina

Pentru a doua oară în istorie, executivul francez va fi condus de o femeie. Elisabeth Borne a fost numită în funcție după ce fostul premier și-a dat demisia

Președinta Maia Sandu va efectua o vizită de lucru la Bruxelles și Paris
Advertoriale

10% cashback la achitările în farmacii sau servicii comunale, cu cardul social Victoriabank

EXIMBANK lansează proiectul EU4Business - 5 milioane euro pentru dezvoltarea afacerilor locale
