Avocații lui Năstase au contestat la Curtea de Apel hotărârea privind ilegalitatea alegerilor locale noi pentru funcția de primar general de Chișinău. Asta chiar dacă prima instanță nu le-a oferit încă decizia motivată.
„Noi am contestat hotărârea primei instanțe. Am așteptat până la ora 10 să primim decizia motivată. Nu am primit hotărârea motivată, dar am, depus recurs cu specificarea că vom reveni cu argumentele. Din presă am aflat că dosarul a fost trimis deja la Curtea de Apel. Orice decizie de judecată trebuie să fie una legală, argumentată. Anume autoritățile electorale au făcut demersul de constatare a legalității acestor alegeri. De la sine putere instanța de judecată a luat o decizie controlată politic”, a declarat primarul ales Andrei Năstase din mijlocul protestatarilor adunați în fața Primăriei.
Președintele PAS, Maia Sandu, a îndemnat cetățenii să nu fie indiferenți și să iasă la protest și în zilele următoare.
„Cetățenii să nu-și facă iluzii. Această decizie înseamnă dictatură. Mâine avem întâlnire cu toți ambasadorii Uniunii Europene. O să comunicăm cu toți oficialii de la Bruxelles. Dacă nu vom reacționa acum, mâine va fi târziu. Cetățenii să iasă în stradă astăzi, mâine, poimâne până când votul nostru va fi recunoscut”, a subliniat Sandu.