Solicitarea de recuzare a completului de judecată a venit chiar din partea lui Andrei Năstase care a invocat încălcări de procedură. 

„Au intervenit persoane, care nu au avut niciun fel de calitate în ședințele primei instanțe. Persoanele au depus niște cereri de apel care, contrar Codului de Procedură Civilă, au fost acceptate spre examinare. La întrebarea de ce, președintele ședinței ne-a spus că a fost omis acest lucru”, a declarat Năstase.

Potrivit avocatului lui Năstase, dacă cererea de recuzare va fi respinsă, ședința de examinare a dosarului va continua astăzi cu același complet de judecată. Dacă, însă, aceasta va fi acceptată, atunci ședința va fi amânată cel mai probabil pentru ziua de mâine. 

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!