Fără ordin de la primar, dar cu indicații de la poliție: Decizia de redirecționare a transportului public, luată cu o oră înainte de protest

Fără ordin de la primar, dar cu indicații de la poliție: Decizia de redirecționare a transportului public, luată cu o oră înainte de protest
Foto: Agora.md

Duminică, 24 iunie, chișinăuienilor le-a fost mai greu să circule prin centrul Capitalei, fie că au vrut să ajungă la protestul din Piața Marii Adunări Naționale, fie că le-a trebuit să ajungă dintr-un sector în altul. Și asta pentru că transportul public nu mai străbătea centrul capitalei. Pentru redirecționarea acestuia nu a fost emisă însă nicio dispoziție, iar decizia a fost luată pe ultima sută de metri. „A fost un protest spontan”, au spus responsabilii de la Primărie, deși despre organizarea manifestației s-a anunțat încă la mijlocul săptămânii trecute.

Contactat astăzi dimineața de AGORA, primarul interimar al capitalei s-a arătat surprins de întrebarea privind redirecționarea transportului public. „Eu acum de la dumneavoastră prima dată aflu că nu s-a circulat. O să verific informația. Nu a fost semnată nicio dispoziție și nu a fost dată nicio indicație în acest sens”, ne-a spus Ruslan Codreanu. 

Peste o oră am discutat, din nou, cu primarul interimar. Acesta ne-a spus că a vorbit cu șeful interimar al Direcției Transport, Vitalie Butucel, dar și cu viceprimarul Nistor Grozavu, doar că nimeni așa și nu a dat nicio indicație pentru redirecționarea transportului public. „A fost un protest spontan și în așa situații intervine Inspectoratul General de Poliție (IGP). Atunci când se depune un demers la Primărie cu privire la organizarea unei manifestații, noi autorizăm împreună cu IGP circulația transportului. În cazul dat, protestul a fost spontan, nu a fost depus niciun demers. IGP a luat decizia de a redirecționa circulația din motive de securitate, fiindcă oamenii circulau pe bulevardul Ștefan cel Mare și la Guvern, și la Parlament”, a menționat Ruslan Codreanu. 

Totuși, întrebat cum a ajuns indicația la Regia Transport Electric (RTEC), Ruslan Codreanu a declarat că „procedural, ar fi trebuit să fie o dispoziție în acest sens”. Primarul interimar ne-a asigurat că va discuta cu cei de la RTEC și va reveni cu o explicație. 

Responsabilii de la RTEC spun că au fost anunțați duminică, la 13:00, că transportul trebuie redirecționat 

Peste jumătate de oră, am fost contactați de șefa serviciului circulație de la RTEC, Mariana Palai, care ne-a confirmat că Regia nu a primit niciun document oficial privind redirecționarea transportului. „Duminică, la ora 13:00, am fost contactați de poliție și ne-au informat că la ora 14:00 o să aibă loc un protest. Ca să nu dăm peste oameni în PMAN, folosindu-ne de indicații, am fost nevoiți să redirecționăm transportul”, ne-a spus Mariana Palai. 

Șefa de la RTEC a declarat că, de această dată, troleibuzele nu puteau circula pe strada București, așa cum s-a procedat anterior în cazul altor manifestații, evenimente sau concerte ce se desfășurau în PMAN. „Așa cum era foarte multă lume, iar străzile Pușkin și Bodoni erau blocate, am luat decizia să scurtăm rutele până în regiunea Circului, adică până la strada Albișoara, până la strada Ismail și până la „Tracom”, strada Mihai Viteazul. Am mobilizat oamenii care erau în teren, ca să informeze conducătorii de troleibuze. Nu era clară situația cum vor merge manifestanții, vor mărșălui sau nu pe bulevardul Ștefan cel Mare. Iar la intersecția străzilor A. Pușkin și București se execută lucrări de reparație și troleibuzele nu puteau vira, fiindcă era periculos”, ne-a spus aceasta. 

Întrebată, totuși, cum s-a ajuns la situația în care RTEC a aflat abia cu o oră înainte de manifestație despre necesitatea schimbării rutelor, șefa serviciului circulație a declarat că „probabil, a fost o problemă de comunicare, fiindcă nu era emisă nicio dispoziție”. „Dar să ne conducem numai după ceea ce se întâmplă pe Facebook, nu putem”, a adăugat aceasta. 

Sâmbătă, Inspectoratul General de Poliție a organizat o conferință de presă, unde a îndemnat oamenii să fie atenți la provocările din timpul manifestației, atenționând totodată că „transportul public va circula pe străzile adiacente”. Contactat de AGORA, șeful Serviciului Relații Publice al Inspectoratului Național de Patrulare, Pavel Apostol, a menționat că responsabilii cunoșteau despre eventualele modificări ale itinerarelor.

„Noi nu putem spune din start câți participanți vor fi. Serviciile abilitate erau informate, nu știu dacă au fost înștiințate oficial, dar noi am organizat o conferință de presă sâmbătă. RTEC cunoștea că transportul va fi redirecționat, dar nu știa pe ce segment anume. În funcție de numărul participanților, noi decidem cum anume este redirecționat transportul”, a declarat Pavel Apostol. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Simona Halep și Sorana Cîrstea merg mai departe la Australian Open

Simona Halep și Sorana Cîrstea merg mai departe la Australian Open

Angajatorii și salariații vor fi susținuți de Guvern pe durata perioadei pandemice. Care sunt cele patru mecanisme disponibile

Angajatorii și salariații vor fi susținuți de Guvern pe durata perioadei pandemice. Care sunt cele patru mecanisme disponibile

Ala Nemerenco: Săptămâna viitoare am putea trece de 10 mii de cazuri pozitive de COVID zilnic

Ala Nemerenco: Săptămâna viitoare am putea trece de 10 mii de cazuri pozitive de COVID zilnic

Advertoriale
Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Philip Morris lansează Disrupt Camp. O competiție online pentru studenții din Moldova, Georgia și Armenia

Philip Morris lansează Disrupt Camp. O competiție online pentru studenții din Moldova, Georgia și Armenia

 Cel mai bun angajator: Compania JTI Moldova a primit titlu de „Cel mai Bun Angajator” timp 9 ani consecutiv (VIDEO)

Cel mai bun angajator: Compania JTI Moldova a primit titlu de „Cel mai Bun Angajator” timp 9 ani consecutiv (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Vor reveni școlile la regimul online? Gavrilița: Gradul de alertă nu este suficient în lumina acestei contagiozități
  • 2
    Stare de urgență pentru amânarea achitării TVA și plata anticipată a compensațiilor. Soluțiile Guvernului pentru criza energetică
  • 3
    Moldova intră în Cod Roșu: Toate școlile, de luni, trec în regim online pentru o perioadă de două săptămâni. Ce alte restricții au fost impuse
  • 4
    Certificatul COVID-19 și scanarea acestuia vor deveni obligatorii „în toate spațiile închise”. Ce restricții noi ar putea fi introduse
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.