Bani achitați pentru lucrări de reparație care așa și nu au avut loc. Curtea de Conturi a constatat o serie de nereguli la Primăria Bălți

Bani achitați pentru lucrări de reparație care așa și nu au avut loc. Curtea de Conturi a constatat o serie de nereguli la Primăria Bălți
Foto: balti.md

Au achitat bani pentru lucrări de reparație care așa și nu s-au mai realizat sau au cheltuit ajutoarele financiare acordate pentru depășirea crizei deșeurilor pentru achiziționarea de calculatoare sau lucrări de amenajare. Sunt doar câteva dintre încălcările constatate de echipa de audit a Curții de Conturi la Primăria Bălți. 

Cele mai multe nereguli au fost depistate la Direcția Educație de la Bălți. Spre exemplu, responsabilii au primit computere în valoare 520 de mii de lei cu titlu de donație. În acte, aceștia au evaluat însă alte modele de computere, iar dispozitivele au fost repartizate la instituțiile subordonate în alte cantități decât cele indicate oficial. 

Iar valoarea lucrărilor de reparație a fost majorată nejustificat, au menționat raportorii. Spre exemplu, au fost achitați 80 de mii de lei pentru lucrări care așa și nu s-au realizat, iar 170 de mii de lei au fost plătiți pentru alte lucrări decât cele indicate în devizul de cheltuieli.  

De asemenea, au fost efectuate cheltuieli contrar prevederilor legale în sumă de 897 de mii de lei pentru remunerarea muncii. Mai exact, Direcția Educație, pe parcursul anului 2017, a stabilit directorilor și directorilor adjuncți ai instituțiilor de învățământ sporul pentru gradul didactic concomitent în sumă de 151 de mii de lei de la salariul corespunzător funcției de conducere și în sumă de 449 de mii de lei de la norma didactică deținută, deși urma a fi stabilit doar unul din cele indicate.  

Mai mult, aceeași Direcție a permis prestarea de către unii profesori a orelor de studii individuale în baza patentei de întreprinzător în timpul regimului de lucru de bază, ceea ce a condus la suportarea cheltuielilor neregulamentare din bugetul local pentru achitarea orelor de lucru neexecutate în sumă de 847 de mii de lei. 

A fost cheltuit ineficient și ajutorul financiar oferit din bugetul de local pentru depășirea crizei deșeurilor de la Bălți. Din suma totală de 2,7 milioane de lei, primită sub formă de subsidii, a fost valorificată suma de 879 de mii de lei. Peste un milion de lei rămași nu au fost însă restituiți bugetului local, o parte din banii fiind cheltuiți în alte scopuri, precum achiziția de computere sau lucrări de amenajare.  

Prezenți la prezentarea raportorului, reprezentanții Primăriei Bălți au spus că vor remedia problemele constatate de echipa de audit. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Procuratura Anticorupție a contestat mandatul de arest la domiciliu aplicat în privința lui Igor Dodon

Procuratura Anticorupție a contestat mandatul de arest la domiciliu aplicat în privința lui Igor Dodon

Important pentru scrutinul local din 29 mai: Centrele ASP vor elibera acte de identitate, inclusiv în ziua alegerilor

Important pentru scrutinul local din 29 mai: Centrele ASP vor elibera acte de identitate, inclusiv în ziua alegerilor

Volodimir Zelenski: Ucraina trebuie să înfrunte realitatea şi să discute cu Putin

Volodimir Zelenski: Ucraina trebuie să înfrunte realitatea şi să discute cu Putin

Advertoriale
Pregătește-te de vară și reabilitează-ți  organismul cu trio-ul de detoxifiere biologic

Pregătește-te de vară și reabilitează-ți organismul cu trio-ul de detoxifiere biologic

Orange a semnat un parteneriat durabil pentru Moldova, cu Proiectul Tehnologiile Viitorului

Orange a semnat un parteneriat durabil pentru Moldova, cu Proiectul Tehnologiile Viitorului

EuroCreditBank vă oferă depozite în valută, la cele mai avantajoase condiții de 2,5% anual

EuroCreditBank vă oferă depozite în valută, la cele mai avantajoase condiții de 2,5% anual

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
    Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sub lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Krasnoselski a semnat un decret prin care a demis așa-zisul guvern din stânga Nistrului și a înaintat un nou candidat (DOC)
  • 2
    Ultimă oră! Igor Dodon va sta 30 de zile în arest la domiciliu, iar cumnatul său - în arest preventiv
  • 3
    Șefa statului convoacă Consiliul Suprem de Securitate. Pe ordinea de zi, subiecte legate de creșterea prețurilor
  • 4
    Zeci de tiruri formează de mai multe săptămâni cozi kilometrice la Vama Leușeni. Care este explicația
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.