Apelul diasporei, rescris într-un proiect de lege. Liberal-democrații propun modificări la Codul Electoral

Apelul diasporei, rescris într-un proiect de lege. Liberal-democrații propun modificări la Codul Electoral

După ce diaspora a venit cu un apel public către autorități, PLDM a decis elaborarea unui proiect de lege care să cuprindă o parte din solicitările moldovenilor stabiliți peste hotare. Documentul a fost înregistrat în Parlament, a anunțat astăzi președintele fracțiunii Tudor Deliu. Mai exact, „se vine cu o introducere a unui articol nou în Codul Electoral, cu denumirea „Drepturile speciale ale alegătorilor din diasporă”, a declarat Deliu.  

Deputații PLDM propun ca, în cazul alegerilor parlamentare, prezidențiale și referendumului republican, orice cetățean al RM cu drept de vot aflat în străinătate să poate vota la orice secție de vot constituită în afara țării, indiferent de statutul aflării sale pe teritoriul statului respectiv.

De asemenea, se vine cu o modificare privind actele de identitate în baza cărora se permite participarea la alegeri în afara RM. În prezent, cetățenii care se află peste hotare pot vota doar în baza pașaportului. „Noi propunem ca cetățenii din diasporă să poată vota cu buletinul de identitate al cetățeanului RM, buletinul de identitate provizoriu cu mențiunea privind cetățenia RM, dar și pașaportul pentru intrare-ieșire din țară al cetățeanului RM”, a explicat Tudor Deliu.

Potrivit proiectului, alegerile ar urma să se efectuează în două zile consecutiv peste hotare, adică ziua de sâmbătă și de duminică sau orice alte două zile consecutive indicate în actul de stabilire a alegerilor. Pentru fiecare zi de alegeri, biroul electoral al secției de votare ar urma să întocmească procese verbale separate privind rezultatele votării.

„Se constituie circumscripții electorale pentru cetățenii RM aflați în străinătate. Ele pot fi deschise pe lângă misiunile diplomatice și oficiile consulare ale RM, în una sau mai multe secții de votare permanente pentru alegătorii care se află în străinătate în ziua alegerilor”, a mai anunțat liberal-democratul.

Pentru a nu repeta situațiile de criză de la celelalte alegeri, se propune ca secțiile de votare constituite în afara țării să fie asigurate cu cel puțin cinci mii de buletine de vot, și nu trei mii, cât este în prezent.

Într-un final, deputații PLDM propun ca și cetățenii din diasporă să aibă posibilitatea să-și finanțeze candidatul sau partidul favorit cu cel mult cinci salarii medii lunare pe economie pe parcursul unui an.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal