Primul proces în cazul „nou-născuților furați” în timpul dictaturii lui Franco, început în Spania

Primul proces în cazul „nou-născuților furați” în timpul dictaturii lui Franco, început în Spania
Foto: telemundo.com

Primul proces în cazul „nou-născuţilor furaţi” în timpul franchismului s-a deschis marţi la Madrid, după decenii de la primele dezvăluiri în legătură cu acest scandal. Cazul s-ar putea să vizeze mii de copii sustraşi de la mamele lor şi încredinţaţi unor familii de adopţie sub dictatura lui Francisco Franco, relatează AFP, citat de Agerpres.

În cadrul acestui trafic, început în timpul dictaturii lui Franco (1939-1975), deseori cu complicitatea Bisericii Catolice, copiii erau luaţi de la părinţii lor după naştere, declaraţi morţi fără să li se ofere părinţilor vreo dovadă şi apoi adoptaţi de către cupluri sterile, de preferinţă apropiate regimului naţional-catolic.

După Războiul Civil (1936-1939), obiectivul era de a le pedepsi pe opozante, acuzate că transmit „gena roşie” a marxismului, a afirmat preşedinta asociaţiei „Toţi copiii furaţi sunt şi copiii mei”, Soledad Luque.

Apoi sunt copiii născuţi în afara căsătoriei sau în familii sărace sau foarte numeroase, care au fost mai mult vizate începând din anii 1950. Traficul a continuat şi sub democraţie, cel puţin până în 1987, data reformei legii privind adopţia, din motive „aproape pur economice”, a precizat Soledad Luque.

În total, potrivit asociaţiilor, ar putea fi vorba de zeci de mii de nou-născuţi furaţi.

În pofida amplorii scandalului, denunţat prima dată în presă în 1982, nici una din cele peste 2.000 de plângeri depuse, potrivit asociaţiilor, nu a ajuns la un rezultat. „Ceea ce uneşte cele trei epoci este cuvântul „impunitate”, a afirmat Soledad Luque, a cărei cerere ce avea drept scop să-şi găsească fratele geamăn a fost clasată.

Acelaşi fenomen s-a întâmplat în Argentina în timpul dictaturii militare (1976-1983). Circa 500 de nou-născuţi au fost smulşi de la deţinute şi încredinţaţi spre adopţie unor familii de militari sau civili care susţineau dictatura. Doi foşti şefi ai juntei, Jorge Videla şi Reynaldo Bignone, au fost condamnaţi în 2012 pentru furturi de copii.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Un parlamentar rus face aluzie la un posibil schimb al prizonierilor din Azovstal cu Medvedciuc

Un parlamentar rus face aluzie la un posibil schimb al prizonierilor din Azovstal cu Medvedciuc

În Moldova se produce de opt ori mai mult ulei și grăsimi decât acum un an

În Moldova se produce de opt ori mai mult ulei și grăsimi decât acum un an

Un polițist și alte două persoane, reținute pentru că ar fi cerut mită de 500 de mii de lei pentru a rezolva un dosar privind traficul de droguri

Un polițist și alte două persoane, reținute pentru că ar fi cerut mită de 500 de mii de lei pentru a rezolva un dosar privind traficul de droguri

Advertoriale
Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    EDITORIAL | Ghetele albe de la Bruxelles și stiletto de la Jora de Mijloc
  • 2
    Un alt copac s-a prăbușit în capitală. Arborele a strivit o mașină (FOTO)
  • 3
    O femeie a protestat, pe covorul roşu de la Cannes, împotriva violurilor comise de soldaţii ruşi în Ucraina
  • 4
    Un conac din Austria al oligarhului Igor Şuvalov, fost vicepremier al Rusiei, a fost ocupat de activişti
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.