Nata Albot nu exclude că ar putea candida la parlamentare din partea diasporei

Nata Albot nu exclude că ar putea candida la parlamentare din partea diasporei


Jurnalista și fondatoarea KLumea, Nata Albot, nu exclude că s-ar putea implica în politică în această toamnă candidând la parlamentare din partea diasporei. Prezentă în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8 aceasta a menționat că o decizie finală în acest sens nu a luat, dar discuții pe acest subiect au loc.

„Cine a spus că noi nu (n.r.- nu vom participa la alegeri)? Acest răspuns poate fi considerat oricum. Noi încă nu am intrat în alegeri. Eu nu sunt curtată de niciun partid în clipa asta despre care să pot să spun ceva concret. Eu discut. În primul rând noi discutăm asta în familie pentru că dacă noi ne băgăm, noi validăm acest sistem mixt ilegal, dar dacă nu ne băgăm se bagă alții. Asta ar fi o dezvoltare firească în condițiile în care noi am discutat atât de mult astăzi despre curaj. Trebuie să înțelegem, păstrăm noi poziția de societate civilă sau de la societate civilă facem un pas înainte. Eu cred că noi trebuie să mai lăsăm lucrurile să mai evolueze, inclusiv aceste alegeri (locale - n. r.). Dar nu exclud această posibilitate”, a declarat Nata Albot. 

Nata Albot este jurnalistă, blogger, activist civic, fost producător TV și manager media în Republica Moldova. Deja de aproape cinci ani este stabilită în Canada, de unde revine periodic acasă fiind organizatoarea unui șir de festivaluri, precum „Balul Brazilor de Crăciun”, „Mai Dulce”, „IaMania” și „Lavender Fest”, sub egida Asociației Obștești „Klumea” fondată tot de ea.

Sprijină redacția Agora cu 160 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Igor Grosu va candida la funcția de președinte al partidului PAS

Igor Grosu va candida la funcția de președinte al partidului PAS

Ce s-ar întâmpla dacă Tiraspolul chiar și-ar asuma datoria de 7 miliarde de dolari la gaz? Opinia experților în energetică

Ce s-ar întâmpla dacă Tiraspolul chiar și-ar asuma datoria de 7 miliarde de dolari la gaz? Opinia experților în energetică

Compania Pfizer prevede revenirea la „viaţa normală” peste un an datorită vaccinării

Compania Pfizer prevede revenirea la „viaţa normală” peste un an datorită vaccinării

Advertoriale
Implică-te eficient în educația copilului tău - vino la prima Conferinţă de Parenting din acest sezon!

Implică-te eficient în educația copilului tău - vino la prima Conferinţă de Parenting din acest sezon!

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    SUA a donat Armatei Naționale echipamente militare în valoare de 5.000.000 de dolari
  • 2
    Deputatul Partidului Șor, Denis Ulanov, îl atacă în judecată pe Veaceslav Platon pentru „apărarea onoarei și demnității”
  • 3
    Ceban îi dă replica ministrului Culturii: „Terminați să vă ocupați de toate prostiile și aveți minim de respect față de actori”
  • 4
    Primele date de la alegerile din Germania: Exit-pollurile indică o victorie la limită a social-democraților de centru-stânga
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.