Într-un mesaj public postat pe Facebook, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, și-au exprimat „regretul profund referitor la mesajele denigratoare lansate în spațiul public în adresa justiției și a judecătorilor”. De asemenea, aceștia au menționat că „dezaprobă și consideră imorale acțiunile de atac la persoană și ampla campanie de denigrare a judecătorului Rodica Berdilo, în spațiul public, presă și internet”.
„Indiferent cât de aspră ar fi pedeapsa pentru o faptă, aceasta trebuie aplicată fără excepții. Judecătorii, la adoptarea unor hotărâri judecătorești, se conduc în primul rând de prevederile legii, care poate fi imperfectă, incompletă, dar care trebuie aplicată anume pentru a nu pune în pericol democrația. Într-un Stat de drept, respectul față de lege este o datorie morală a fiecărui cetățean, în primul rând, iar abia în al doilea rând este o măsură de constrângere, pedeapsă. Respectul față de lege trebuie învățat și trebuie exersat, în așa fel încât acest respect să devină deprindere”, au menționat magistrații în mesajul lor public.
Astăzi, pe aceeași pagină de Facebook, a apărut și reacția magistratei Rodica Berdilo, care a luat decizia de a invalida alegerile locale noi, argumentând că live-urile de pe rețelele de socializare ale lui Andrei Năstase ar fi influențat rezultatele alegerilor.
Vezi și aceste știri

Interviu cu mama soldatului rus judecat pentru crime de război: Cine poate ucide un om? Vadim nu ar putea (VIDEO)

SUA își propune să înarmeze Ucraina cu rachete antinavă avansate pentru a lupta împotriva blocadei ruse
