Cât despre reacțiile negative ale partenerilor de dezvoltare, Victor Micu a refuzat să le comenteze, menționând că nu-i permite acest lucru Codul de Etică. „Întotdeauna când este un an electoral, sistemul judecătoresc rămâne mătura sistemului. Mereu încrederea față de sistem scade, fiindcă politicienii spun că vinovați de tot ce se întâmplă sunt judecătorii. Altă explicație nu văd”, a declarat acesta.
Fiind întrebat de protestele care au loc în aceste zile și de nemulțumirea oamenilor față de sistemul judecătoresc, președintele CSM a spus că „fiecare persoană are dreptul să protesteze, doar că nu trebuie de asociat aceste acțiuni cu faptul că toată țara a ieșit să protesteze”.
„Toți spun reforma, reforma. E la vogă acum reforma în justiție. Faptul că o parte din populație a ieșit și protestează împotriva unei hotărâri asta nu înseamnă nu s-au făcut reforme. Poate nu s-a realizat tot ce s-a dorit. Dar unele reforme s-au realizat. Nu este așa de simplu, mereu rămâne cineva nemulțumit de hotărâre. Pe care nu-l întrebi, toți sunt specialiști în domeniu, chiar dacă a terminat Facultatea de Agricultură”, a menționat Victor Micu.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.