
Ambasadorul SUA în Estonia își dă demisia din cauza declarațiilor lui Trump
Ambasadorul Statelor Unite în Estonia își dă demisia în semn de protest față de comentariile lui Donald Trump despre aliații americanilor în Europa, informează BBC.
・
Președintele american a introdus tarife mai mari care vor afecta un șir de industrii în UE și a criticat vehement aliații din cadrul NATO, notează sursa.
„Atunci când un președinte declară că UE a fost „stabilită „pentru a profita de Statele Unite sau pentru a fura din pușculița noastră” sau că „NATO este la fel rău ca NAFTA (Acordul Nord-American de Comerț Liber) înțeleg că e momentul să plec”, a scris dl Melville într-o postare privată pe Facebook, informează BBC.
James Melville este un diplomat profesionist care a devenit ambasadorul în Estonia în 2015, după ce a fost nominalizat de către președintele Barack Obama.
Anterior, oficialul, care vorbește rusa, germana și franceza, deținea funcții importante în câteva țări europene.
Știrea privind plecarea lui Melville din funcție a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat din SUA.
De remarcat că James Melville nu este primul diplomat american care își dă demisia în semn de protest față de retorica lui Trump. În ianuarie, ambasadorul american în Panama, John Feeley, a plecat din funcție spunând că nu mai poate activa sub conducerea lui Trump. Cu o lună înainte, diplomatul Elizabeth Shackelford a demisionat din calitatea sa de reprezentant al SUA în Nairobi, Kenya. În scrisoarea sa către fostul secretar de stat Rex Tillerson, ea a declarat că principalul motiv al plecării este faptul că drepturile omului „nu mai reprezintă o prioritate pentru SUA”.
Președintele Trump a venit ieri cu noi declarații critice la adresa aliaților europeni, spunând că țări precum Germania, Spania și Franța ar trebui să contribuie mai mult în bugetul NATO.
Declarațiile lui Trump au fost făcute la mai puțin de două săptămâni înainte de summitul NATO, care va începe la Bruxelles pe 11 iulie.