
Washington Post: SUA ar putea să-și retragă trupele din Germania. Pentagonul dezminte publicația
Pentagonul calculează costurile legate de o posibilă plecare a militarilor americani din Germania, informează Agerpres, citând Washington Post. Solicitat de ziariștii agenției germane DPA, Departamentul de Apărare al SUA a negat informațiile privind retragerea trupelor.
・
Pentagonul estimează costurile unei plecări sau al unui transfer al militarilor americani staționați în Germania, cel mai important contingent din afara Statelor Unite, a anunțat vineri cotidianul Washington Post.
Departamentul de Apărare al Statelor Unite a negat aceste informații. Solicitat de către jurnaliștii agenției germane DPA, purtătorul de cuvânt al Pentagonului a spus că organismul nu a primit nicio cerere privind estimarea costurilor legate de o posibilă plecare a militarilor americani din Germania, informează Deutsche Welle.
Speculațiile pe acest subiect sunt distribuite cu 10 zile înainte de startul summitului NATO de la Bruxelles, programat pentru 11-12 iunie și cu două săptămâni înainte de întrevederea bilaterală a președintelui american cu Vladimir Putin, care va avea loc pe 16 iulie la Helsinki.