Procedura de accedere în breasla avocaților, contestată la Curtea Constituțională

Procedura de accedere în breasla avocaților, contestată la Curtea Constituțională

Un pretendent la licența de avocat, nemulțumit de modul de examinare pentru obținerea documentului, pretinde că Legea avocaturii nu este conformă Constituției. De asemenea, candidatul nu este de acord cu împuternicirile și componența Comisiei de licențiere, dar și reclamă imposibilitatea contestării calificativului acordat la examen. Pretențiile acestuia vor fi examinate, mâine, 3 iulie, de Curtea Constituțională (CC).

Reclamantul contestă faptul că legea nu prevede cu precizie modul de examinare și, în loc de un examen, candidații susțin două examene. El nu este de acord cu faptul că din Comisia de licențiere nu fac parte și membri din afara profesiei de avocat, ci doar „concurenți potențiali ai candidaților la accederea în profesie”. Prin urmare, reclamantul susține în fața Curții că, prin astfel de formulări în lege, i-ar fi încălcat dreptul la muncă garantat de Constituție.

Sesizarea a fost depusă de un candidat care nu a fost admis în profesia de avocat, chiar dacă, potrivit lui, ar avea cauze acceptate spre examinare la Curtea Europeană. Ca urmare, acesta a acționat în judecată atât Uniunea Avocaților, cât și Comisia de licențiere a profesiei de avocat. Așa cum sesizarea este examinată de Curtea Constituțională, procesul de judecată a fost suspendat, urmând să continue în baza concluziilor Curții, se arată într-un comunicat al CC.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal