Programul complet al sferturilor de la CM 2018

Programul complet al sferturilor de la CM 2018
Foto: iw.ro

Odată cu meciurile disputate marţi, se cunoaşte tabloul complet al sferturilor de finală de laCupa Mondială. Fără îndoială, capetele de afiş ale acestei faze sunt cele două dueluri Europa-America de Sud, adică Franţa-Uruguay şi Brazilia-Belgia. Opt titluri supreme la un loc şi o generaţie de excepţie a unei ţări care aşteaptă din 1986 şansa unei semifinale. De cealaltă parte, profitând de traseul accesibil, Anglia speră să ducă trofeul acasă după mai mult de jumătate de secol, în timp ce Croaţia, Rusia şi Suedia vor să profite de contextul favorabil pentru a obţine un rezultat istoric, notează digisport.ro.

Sferturile de finală se vor disputa pe 6 şi 7 iulie, niciunul dintre cele patru meciuri nefiind programat la Moscova sau St. Petersburg. Cele două oraşe vor găzdui, în schimb, semifinalele şi finalele.  

Uruguay - Franţa (6 iulie, Nizhny Novgorod)

Două naţionale care au împreună trei titluri mondiale, însă duelul dintre ele cu greu poate fi considerat un clasic. Va fi al patrulea meci direct la un turneu final, iar sud-americanii nu au pierdut vreodată în faţa francezilor. Uruguay a câştigat o dată, chiar prima partidă, disputată în 1966, scor 2-1, iar în două rânduri, în 2002 şi 2010, s-a terminat 0-0. Toate confruntările precedente au avut loc în faza grupelor, niciuna nu a fost eliminatorie, aşa cum va fi cazul acum.

Ambele formaţii sunt neînvinse la turneul din Rusia şi vin după prestaţii convingătoare, în faţa unor adversari cu nume. Uruguay a eliminat Portugalia, pe care a învins-o cu 2-1, datorită dublei lui Edinson Cavani, astfel că naţionala lui Oscar Tabarez are un parcurs perfect la actuala ediţie, cu patru victorii din tot atâtea meciuri.

De cealaltă parte, Franţa a câştigat cu 4-3 în faţa Argentinei, în, probabil, cea mai spectaculoasă partidă a turneului de până acum. O adevărată demonstraţie de forţă a lui Kylian Mbappe, care a marcat de două ori şi efectiv a terorizat apărarea "pumelor" în multe momente.

Dacă "Les Bleus" vor încerca să obţină prima victorie contra celestilor la turneul final, pentru cinci dintre uruguayeni va fi ocazia unei revanşe pe care o aşteaptă de 5 ani. În 2013, sud-americanii au pierdut finala Mondialului U20 contra Franţei, la care evoluau Areola, Umtiti, Pogba şi Thauvin. Din lotul lui Tabarez, atunci se aflau pe teren Varela, Silva, Laxalt, Gimenez şi De Arrascaeta

Brazilia - Belgia (6 iulie, Kazan)

Calificaţi, pentru a şaptea oară la rând în sferturile Cupei Mondiale, brazilienii vor întâlni cea mai talentată generaţie a Belgiei din ultimii 30 de ani, dar care aşteaptă încă să confirme la o competiţie majoră.

După ce au revenit spectaculos în faţa japonezilor, pe care i-au învins cu 3-2, după ce au fost conduşi cu 2-0, elevii lui Roberto Martinez au şansa de a arăta că pot face pasul decisiv spre consacrare chiar împotriva principalei favorite, Brazilia, care s-a impus cu 2-0 în faţa Mexicului, în optimi.

La fel ca Uruguay, Belgia a câştigat toate cele patru meciuri disputate până acum. Sunt singurele echipe prezente în Rusia care au reuşit această performanţă.

Citește continuarea materialului pe digisport.ro.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
O casă pe pământ din Chișinău a fost cuprinsă de flăcări. Mai mult de 70% din locuință a fost distrusă (FOTO)

O casă pe pământ din Chișinău a fost cuprinsă de flăcări. Mai mult de 70% din locuință a fost distrusă (FOTO)

O plantă ar putea atenua efectele dăunătoare ale obezităţii

O plantă ar putea atenua efectele dăunătoare ale obezităţii

Pandemia și practicile neordinare pe care le-a adus la muncă. Regulile altor țări vs Moldova

Pandemia și practicile neordinare pe care le-a adus la muncă. Regulile altor țări vs Moldova

Advertoriale
Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Tot mai multe locuințe se dau în exploatare. Majoritatea absolută dintre acestea, în orașe
  • 2
    Asasinatul care a schimbat România anilor 1920: Între legitimă apărare și eroare judiciară
  • 3
    USB devine AUR. Valeriu Munteanu anunță despre schimbarea denumirii formațiunii pe care o conduce
  • 4
    Republica Moldova va elibera pașapoarte din policarbonat. Prețul actelor ar putea să scadă
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.