Candu, despre suspendarea asistenței europene: „Vom fi pedepsiți pe nedrept. UE este dominată de elemente politice”

Candu, despre suspendarea asistenței europene: „Vom fi pedepsiți pe nedrept. UE este dominată de elemente politice”
Foto: Eduard Bizgu


„Membrii Comisiei Europene și ai Parlamentului European sunt dominați de elemente politice”. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Andrian Candu, la Publika TV. Așa a explicat democratul decizia Comisiei Europene de a suspenda achitarea primei tranșe din asistența macrofinanciară de 100 de milioane de euro. Comisia a luat această decizie în contextul invalidării alegerilor locale noi. 

„Oficial, nu am primit nicio scrisoare din partea instituțiile UE privind stoparea asistenței financiare. Cu câteva zile înainte de invalidarea alegerilor noi am primit mesajele pozitive de la Bruxelles, că în câteva zile va veni prima rată. Prea multă politică se întâmplă în relația de la ora actuală între RM și UE”, a menționat Andrian Candu.  

Totodată, democratul a declarat că, astfel, „guvernarea va fi pedepsită pe nedrept”. „Nu că nu avem nevoie de bani, dar noi am administrat bine tot ce înseamnă banul public și vom încerca să ducem la capăt tot ce am desfășurat. Dar gestul, decizia contează. Dar ce mesaj dă UE în cazul de față? Cine profită de situație?. Opoziția, fiindcă crește valul protestatar, au ocazie să preia drapelul nemulțumirii și să se manifeste, câștigă PSRM și Dodon care stau deoparte și bat din palme, fiindcă văd o confruntare între forțele pro-europene”, a mai spus șeful Legislativului, în cadrul emisiunii Fabrika de la Publika TV. 

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Top cele mai sigure orașe din lume în anul 2021

Top cele mai sigure orașe din lume în anul 2021

Cod Galben de înghețuri la sol: Ministerul Agriculturii informează despre metodele de prevenire a pagubelor provocate de răcirea vremii

Cod Galben de înghețuri la sol: Ministerul Agriculturii informează despre metodele de prevenire a pagubelor provocate de răcirea vremii

iData: În Republica Moldova se află peste 65 de mii de persoane fizice care dețin în posesie 77.394 de  arme

iData: În Republica Moldova se află peste 65 de mii de persoane fizice care dețin în posesie 77.394 de arme

Advertoriale
Ludmila Dimitrachi, antreprenoare: „Timp de 17 ani în afaceri, pentru prima oară am primit un credit atât de rapid”

Ludmila Dimitrachi, antreprenoare: „Timp de 17 ani în afaceri, pentru prima oară am primit un credit atât de rapid”

REF MOLDOVA 2021: Tendințele în construcții rezidențiale și potențialul clădirilor verzi în Moldova (VIDEO)

REF MOLDOVA 2021: Tendințele în construcții rezidențiale și potențialul clădirilor verzi în Moldova (VIDEO)

Marina, fata cu ochi albaștri care a îmblânzit mașinile de asamblat tricotaje la Hermina (FOTO)

Marina, fata cu ochi albaștri care a îmblânzit mașinile de asamblat tricotaje la Hermina (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Scandal într-un troleibuz din capitală: Un tânăr a fost dat afară după ce a refuzat să-și pună masca de protecție (VIDEO)
  • 2
    Atacatorul de la Universitatea din Perm, ucis de polițiști, după ce a opus rezistență
  • 3
    Ceban susține că ar fi urmărit: „Nu vă chinuiți să aflați unde sunt intrările în Primărie și în cabinet. Vă invit, welcome”
  • 4
    Fostul deputat PDM Vladimir Andronachi a fost pus sub învinuire în dosarul „furtului miliardului”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.