„A fost o eroare tehnică”: Explicația dată de S.A. Franzeluța urmare a interdicției de a mai participa la licitații publice

„A fost o eroare tehnică”: Explicația dată de S.A. Franzeluța urmare a interdicției de a mai participa la licitații publice

Societatea pe Acțiuni „Franzeluța” vine cu precizări pe marginea subiectului privind includerea sa în lista agenților economici interziși la licitații. Potrivit companiei, la mijloc ar fi vorba de o eroare umană care a dus la indicarea eronată a datei într-un document prezentat în cadrul procedurilor de achiziții publice. 

Agenţia Achiziţii Publice în decizia sa menţionează că S.A. „Franzeluţa” participând la licitaţia deschisă din 14.06.2017 iniţiată de către Direcţia Educaţie, Tineret şi Sport sectorul Centru a prezentat un document care nu corespunde realităţii şi anume certificatul privind lipsa sau existenţa restanţelor faţă de bugetul public naţional, eliberat la 13.06.2017. La data de 13.06.2017 S.A. Franzeluța nu avea restanţe faţă de bugetul public naţional, şi nici în alte perioade, fiind un contribuabil de bună-credinţă”, se menționează într-un comunicat emis de companie.

Combinatul de panificație aduce drept dovadă scrisoarea emisă de Serviciul Fiscal de Stat la data de 3 iulie 2018, în care se menționează că la 13 iunie 2017 compania nu avea restanţe faţă de bugetul public naţional. 

„Prezentarea de către S.A. „Franzeluţa” a certificatului privind lipsa sau existenţa restanţelor faţă de bugetul public naţional cu indicarea eronată a datei se datorează factorului uman, care este unul inerent în activitatea de zi cu zi a persoanelor. E o eroare pur tehnică şi ne exprimăm regretul că ea a stat la baza apariţiei unor informaţii ce aduc prejudiciu imaginii Combinatului. Includerea în Lista de interdicţie a Societăţii pe o perioadă de 3 ani, va avea impact negativ atât asupra Societăţii cât şi asupra instituţiilor publice care prin intermediul licitaţiilor publice desfăşurate achiziţionează produse de panificaţie de calitate înaltă la preț optim. Vom depune toate eforturile pentru eliminarea consecinţelor acestei erori tehnice”, se mai arată în comunicatul emis de S.A. Franzeluţa. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
R. Moldova a semnat al doilea protocol adițional la Convenția Consiliului Europei privind criminalitatea informatică

R. Moldova a semnat al doilea protocol adițional la Convenția Consiliului Europei privind criminalitatea informatică

Peste 300 de tineri au depus jurământul militar

Peste 300 de tineri au depus jurământul militar

Digitalizarea învățământului profesional tehnic: 57 de instituții au primit tehnică de calcul

Digitalizarea învățământului profesional tehnic: 57 de instituții au primit tehnică de calcul

Advertoriale
Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
    DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
Cele mai populare
  • 1
    Cum au fost calculate gradele de vulnerabilitate energetică? S-au urmat trei pași
  • 2
    Arena Chișinău se deschide. Okean Elzy a anunțat că va participa la inaugurare
  • 3
    Dacă săptămâna viitoare s-ar organiza alegeri prezidențiale, Maia Sandu ar obține încă un mandat
  • 4
    Bolea, nedumerit de ce se stinge lumina în Moldova când e bombardată Ucraina. Gavrilița: Toată energia din România vine pin Ucraina și Transnistria (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.