Iurie Filip a declarat în cadrul unui interviu pentru Capital Market că este vorba de o modificare a hotărârii Guvernului care se referă la modul de circulaţie a documentelor de strictă evidenţă şi anume la modul de tipărire şi de punere în circulaţie a formularelor Carte Verde.
„Până acum, responsabil de tipărirea certificatelor Carte Verde era Biroul Naţional al Asiguratorilor de Autovehicule (BNAA). Însă, pe parcursul ultimului an, în activitatea acestei instituţii s-au atestat, ca să le numim aşa, anumite dezorganizări. BNAA nu are director executiv şi, deseori, din diverse motive, biroul nu reuşea să tipărească şi să satisfacă, în termen, solicitările asigurătorilor de a emite Cartea Verde, iar, ca urmare, au apărut mai multe situaţii de conflict între birou şi operatorii de pe piaţă”, a explicat vicedirectorul CNPF.
El a menționat că această stare de lucruri a generat necesitatea unor amendamente. „Astfel, conform modificărilor operate de Guvern, în cazul în care BNAA nu reuşeşte, în termen de 30 de zile, să tipărească, la solicitarea asigurătorilor, formularele de Carte Verde, asigurătorul este în drept să plaseze comanda respectivă la editura „Statistica”, cu avizarea prealabilă a CNPF”, a adăugat Iurie Filip.
„În contextul dat, este important să ţinem cont şi de faptul că în luna august curent, prin asumarea răspunderii în faţa Parlamentului, Guvernul a operat amendamente la legile nr. 414 şi nr. 407, prin care a modificat competenţele BNAA. Astfel, până în august curent, admiterea asigurătorilor pe piaţa Carte Verde ţinea de competenţa exclusivă a Biroului, iar asigurătorii, care deţineau licenţă pentru clasa a 10 „De răspundere civilă auto”, puteau să emită Carte Verde doar dacă erau acceptaţi ca membri ai BNNA”, a mai explicat vicedirectorul CNPF.
Decizia CNPF privind eliberarea certificatului de asigurare Carte Verde
În rezultatul modificărilor operate, competenţa dată a trecut, în totalitate, la CNPF care eliberează acum două tipuri de licenţă: pentru asigurarea de răspundere civilă auto internă; pentru asigurarea de răspundere civilă auto externă (Carte Verde). Atfel, odată cu eliberarea de către CNPF a licenţei pentru Carte Verde, asigurătorul devine, în mod automat, membru al BNAA.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.