Ministrul Finanțelor: Nu am mari speranțe că strategia PG de recuperare a banilor furați va aduce rezultate palpabile

Ministrul Finanțelor: Nu am mari speranțe că strategia PG de recuperare a banilor furați va aduce rezultate palpabile

Ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, se arată sceptic față de succesul strategiei de recuperare a banilor furați din Banca de Economii, Banca Socială și Unibank. Declarația a fost făcută în plenul Parlamentului, atunci când deputații dezbăteau proiectul de modificare a legii finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale. 

„Un gospodar bun, trăiește din banii proprii. Pote ar fi bine noi să nu împrumutăm dar să mai așteptăm un pic. Poate lise va trezi conștiința celor 90 de oameni onești din raportul Kroll și vor întoarce banii. Astfel vom avea cu ce finanța proiectele despre care vorbiți dvs”, i s-a adresat ministrului deputatul liberal Ion Apostol. 

În replică, șeful de la Finanțe a menționat că autoritățile nu ar trebui să aștepte recuperarea banilor pentru a implementa proecte de dezvoltare. 

„Nici eu nu trăiesc foarte mari speranțe că strategia publicată de Procuratura Generală va aduce rezultate palpabile, în viitorul apropiat dar noi nu trebuie să oprim dezvoltarea țării până când va merge investigația și vor fi recuperați toți banii. Noi trebuie să mergem înainte”, a declarat ministrul Finanțelor, Octavian Armașu.

Amintim că la 13 iunie Procuratura Generală a publicat strategia de recuperare a bunurilor materiale sustrase în urma fraudei bancare de la cele trei bănci: BEM, BS și Unibank

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Asasinatul care a schimbat România anilor 1920: Între legitimă apărare și eroare judiciară

Asasinatul care a schimbat România anilor 1920: Între legitimă apărare și eroare judiciară

498 de cazuri de COVID-19, în ultimele 24 de ore. 32 de decese, raportate pentru ziua de astăzi

498 de cazuri de COVID-19, în ultimele 24 de ore. 32 de decese, raportate pentru ziua de astăzi

Municipiul Chișinău s-a înfrățit cu municipiul Suceava

Municipiul Chișinău s-a înfrățit cu municipiul Suceava

Advertoriale
Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Noua variantă de coronavirus a primit numele de OMICRON. Mai multe țări introduc restricții de călătorie spre Africa de Sud și țările din regiune
  • 2
    Gazprom, îngrijorat de întârzierea achitării facturilor: „Acest fapt semnalează probleme sistemice în sectorul energetic al R. Moldova”
  • 3
    Ploaie slabă și cer noros: cum va fi vremea în weekend
  • 4
    OMS: Toate persoanele nevaccinate „trebuie căutate şi convinse să se imunizeze”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.