FOCUS. Moldova se va conecta la rețelele electrice din România. Voronin: „O să fie și energie ori numai conectare?”

FOCUS. Moldova se va conecta la rețelele electrice din România. Voronin: „O să fie și energie ori numai conectare?”

Parlamentul a ratificat astăzi un Acord de finanțare privind interconectarea rețelelor de energie electrică Moldova-România. Țara noastră ar urma să primească un împrumut de 80 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții pentru construcția infrastructurii necesare în acest sens. Totuși, comunistul Vladimir Voronin s-a arătat sceptic că, în urma implementării acestui proiect, Moldova ar urma să primească și energie electrică de peste Prut, făcând referire la gazoductul Iași-Ungheni, care așa și nu este funcțional.

Vladimir Voronin l-a întrebat pe președintele comisiei parlamentare sesizate în fond, Ștefan Creangă, dacă „o să fie și energie electrică ori numai conectare”. Drept răspuns, raportorul a menționat că procedura va fi aceeași ca și cu proiectul privind construcția gazoductului Iași-Ungheni. „Știți cum s-a dat în exploatare gazoductul. S-a pus o butelie de gaz și când au venit „șefii” de la Chișinău și din România, s-a aprins butelia. Butelia s-a terminat, iar gazoductul de 7 ani ruginește”, a comentat Voronin.

Potrivit Acordului, creditul va fi acordat în cel mult 20 de tranșe, care vor avea o valoare minimă de un milion de euro. Condițiile financiare prevăd o rată a dobânzii fixe de 1,42% anual, perioada de grație de cinci ani, perioada de rambursare de 25 de ani, maturitatea împrumutului - 30 de ani și data limită de debursare - 31 iulie 2019.

Publicitate

Totuși, valoarea totală a proiectului a fost estimată la 270 de milioane de euro, fapt ce implică și alte contracte. Este vorba de un Acord de împrumut între RM și Banca Europeană pentru Reconstrucții și Dezvoltare, de 80 de milioane de euro, un alt Acord de împrumut între RM și Banca Mondială, de 70 de milioane, dar și un Acord de grant din partea UE, în valoare de 40 milioane de euro. Perioada planificată pentru implementarea proiectului este până în 2022.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal