Johnson & Johnson va plăti 4,69 miliarde de dolari despăgubiri pentru că ar fi provocat cancere de la pudra de talc

Johnson & Johnson va plăti 4,69 miliarde de dolari despăgubiri pentru că ar fi provocat cancere de la pudra de talc

Johnson & Johnson (J&J) a fost condamnată la un tribunal din St. Louis la plata unor despăgubiri de 4,69 de miliarde de dolari unor 22 de femei şi familiilor lor care au acuzat compania că azbestul din pudra de talc le-a îmbolnăvit de cancer ovarian, aceasta fiind cea mai mare sumă impusă companiei printr-un singur proces, între cazurile de până acum, relatează MarketWatch, scrie Digi24.

Juriul a stabilit o sumă de 550 de milioane de dolari pentru daune compensatorii, iar apoi a adăugat daune punitive de 4,14 miliarde de dolari împotriva companiei, pentru că nu a avertizat că pudra de talc creşte riscul de cancer ovarian, potrivit News.ro.

J&J s-a declarat „profund dezamăgită” de acest verdict, pe care l-a descris ca fiind produsul „unui proces fundamental nedrept”, urmând să facă apel.

Daunele punitive, în special cele care de multe ori sunt mai mari decât daunele compensatorii, sunt deseori reduse de către judecător sau inversate la apel. Compania a fost implicată în peste 9.000 de procesele legate de pudra de talc, iar rezultatele au fost mixte. J&J susţine că pudra de talc pe care o produce a fost întotdeauna sigură şi fără azbest.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
PODCAST | Scott Greytak: Lupta împotriva corupției reprezintă un interes de securitate națională

PODCAST | Scott Greytak: Lupta împotriva corupției reprezintă un interes de securitate națională

Urmărirea penală în privința șefului Oficiului Ciocana al Procuraturii Chișinău, terminată

Urmărirea penală în privința șefului Oficiului Ciocana al Procuraturii Chișinău, terminată

Criza din Ucraina, discutată la Beijing. Putin și Xi Jinping se vor întâlni cu ocazia Jocurilor Olimpice de iarnă

Criza din Ucraina, discutată la Beijing. Putin și Xi Jinping se vor întâlni cu ocazia Jocurilor Olimpice de iarnă

Advertoriale
Maib reinventează aplicația mobilă și Internet Bankingul pentru Business Banking

Maib reinventează aplicația mobilă și Internet Bankingul pentru Business Banking

Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Radiografia succesului (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Radiografia succesului (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Rusia respinge solicitarea Republicii Moldova de retragere a trupelor ruse din Transnistria: „Afirmații departe de realitatea istorică”
  • 2
    Ungaria anunță că nu va sprijini Ucraina în fața Rusiei. Ce motiv invocă Budapesta
  • 3
    Serghei Lavrov: „Dacă depinde de Rusia, nu va fi război” cu Ucraina. Propunerile Statelor Unite, mai bune decât cele venite de la NATO
  • 4
    Ultimă oră! Un m3 de gaze va costa 15,18 lei cu TVA. ANRE a aprobat noul tarif care se va aplica din 1 ianuarie curent. Reacția directorului MoldovaGaz (DOC)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.