
România: Un medic rezident a rezolvat o problemă pentru care statul căuta soluția de decenii
Un rezident de la un spital de copii din orașul Bucureşti a făcut singur ceea ce statul nu a reușit să facă în ultimul deceniu. Tânărul a pus bazele unui sistem informatic de date despre pacienţii unui spital public, scrie digi24.ro. Potrivit sursei citate, în urma implementării ideii doctorului, bolnavii aşteaptă mai puţin, întrucât medicii folosesc pentru consultații timpul care altădată era alocat birocrației.
・
Graţie invenţiei făcute de rezident, timpul de aşteptare a scăzut aproape la jumătate pentru pacienţii de la camera de gardă.
Aceeași sursă menționează că doctorul Alexandru Herdea, rezident la Ortopedie Pediatrică, a început să gândească sistemul după o tură de gardă epuizantă.
„Inevitabil apăreau situaţii conflictuale. Imaginaţi-vă că la o singură uşă trebuie să vină pacienţi noi, pacienţi urgenţe, pacienţi care au mai fost pe la noi, deci se formează vreo 5-6 linii de coadă fără o ordine foarte clară”, spune rezidentul.
Astfel, toate informaţiile pe care doctorii le scriau de mână sunt transformate de sistemul inteligent într-un dosar electronic al bolnavului.
Sistemul creat de rezident funcţionează acum în ambulatoriul de Ortopedie şi Chirurgie de la spitalul "Grigore Alexandrescu" Bucureşti.