
FOTO. Jurnalista Ana Mardare transformă bucățile de piele în opere de artă
Și-a transformat pasiunea în realitate. Jurnalista Ana Mardare a emigrat din Moldova acum patru ani. Tânăra s-a stabilit în SUA și a început să-și dezvolte o nouă pasiune. Fosta reporteriță și prezentatoare pictează pe piele diverse accesorii, personalizându-le sau oferindu-le o simbolistică aparte.
・
„Am început să pictez pe piele încă în primul an de aflare în State. Era o perioadă grea și foarte monotonă. Nu aveam un loc de muncă. În schimb foarte mult timp liber. Periodic desenam pe hârtie sau pe tricouri, cum era moda pe atunci. Fostul meu iubit cu care locuiam pe atunci, inspirat de pornirile mele artistice, a încercat să meșterească și el ceva din piele. Însă nu a avut răbdarea necesară așa că m-am pomenit cu câteva bucăți de piele în mână și vopselele pe care le aveam deja. Am hotărât să nu irosesc pielea și i-am făcut lui o brățară cu ornament tradițional și astfel mi-au venit și alte idei. Purtând mai mereu propriile mele creații am atras unele reacții. Prietenii și necunoscuții chiar m-au încurajat să pornesc o mică afacere”, își amintește Ana Mardare.



Pe accesoriile create de ea întâlnim orice: de la schelete, la flori sau ornamente tradiționale românești sau cu anumite conotații.
„Pictez ce-mi place, de ce simt că am poftă în momentul respectiv. Dacă într-o zi am poftă de flori, voi face flori, dacă în altă zi voi fi inspirată de vreun ornament etnic, asta voi picta. Îmi place însă și când oamenii îmi dau de lucru. Când îmi spun ce ar vrea să poarte și eu mă iau după dorințele lor. E un soi de provocare”, recunoaște tânăra artistă.