Femeia se numește Maria Butina, are 29 de ani și lucra sub îndrumarea unui oficial de rang înalt de la Moscova, care este pe lista de sancţiuni a Trezoreriei SUA, a precizat Departamentul Justiţiei. Femeia a fost arestată preventiv duminică şi va fi audiată miercuri de o instanţă.
Maria Butina era cunoscută ca activistă, fondatoarea unui grup intitulat „Dreptul de a purta arme”. La un moment dat, ea a lucrat pentru Aleksandr Torșin, fost senator rus din partidul lui Vladimir Putin și adjunct al guvernatorului Băncii Centrale a Rusiei, care ar fi avut legături cu mafia rusă. În ultimii ani, Butina își construise relații strânse cu cercurile politice americane conservatoare. Înainte de a fi arestată, Butina, împreună cu Torșin și Paul Erikson, un agent politic american, au fost anchetați pentru o potențială implicare a Rusiei în alegerile prezidențiale americane din 2016.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.