VIDEO. Reacția imediată a gărzii de corp a lui Putin după ce McGregor a pus mâna pe președintele rus

VIDEO. Reacția imediată a gărzii de corp a lui Putin după ce McGregor a pus mâna pe președintele rus
Foto: mpinteractiv.ro

Luptătorul din cuşcă, Connor McGregor, a fost invitatul lui Vladimir Putin la finala Campionatului Mondial din Rusia, iar irlandezul a ţinut să se pozeze cu unul dintre cei mai puternici lideri ai lumii. Cei doi au discutat, au zâmbit, dar McGregor a făcut o greşeală chiar în momentul în care a dorit să imortalizeze apogeul vizitei sale în Rusia, scrie prosport.ro.

Franţa a câştigat Campionatul Mondial din Rusia, după 4-2, în 90 de minute împotriva Croaţiei. Personalităţi din politică, dar şi din sport au asistat la ultimul act de la Moscova, printre care Ronaldinho, Kolinda Kitarovic, Emmanuel Macron, Vladimir Putin sau Connor McGregor. Învins de Mayweather în ringul de box, irlandezul îşi continuă cariera în UFC, iar duminică a fost invitatul lui Putin pe Luzhniki pentru marea finală a Campionatului Mondial.

Luptătorul a fost atât de entuziasmat de invitaţia preşedintelui Federaţiei Ruse încât a dorit să-i mulţumească personal, dar şi să facă o poză cu el. Doar că în momentul în care zâmbea la aparat, McGregor i-a pus mâna după gât lui Putin, care nu s-a arătat deranjat. Totuşi, imediat o gardă de corp a lui Putin a reacţionat, i-a făcut semn irlandezului să-şi dea mâna la o parte, iar acesta s-a conformat.

McGregor a avut şi un mesaj după vizita sa în Rusia: „Azi am fost la finala Cupei Mondiale ca invitat al preşedintelui Vladimir Putin. Este unul dintre cei mai mari lideri ai timpurilor noastre şi am fost onorat să fiu prezent la un eveniment aşa de important alături de el. A fost o onoare pentru mine, domnule Putin. Mulţumesc şi felicitări pentru organizare”, a declarat McGregor.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
În zilele următoare va fi amenajat bradul în capitală. Ceban: „Sărbătorile de Crăciun vor fi simțite și la Chișinău”

În zilele următoare va fi amenajat bradul în capitală. Ceban: „Sărbătorile de Crăciun vor fi simțite și la Chișinău”

Compensații: Cetățenii vor fi anunțați despre categoria de vulnerabilitate energetică atribuită treptat

Compensații: Cetățenii vor fi anunțați despre categoria de vulnerabilitate energetică atribuită treptat

LIVE TEXT. 28.11.2022. Conferința Reforma Administrației Publice: Provocări și perspective

LIVE TEXT. 28.11.2022. Conferința Reforma Administrației Publice: Provocări și perspective

Advertoriale
Teatru Fără Nume te invită la Repetiţia cu Spectatorii

Teatru Fără Nume te invită la Repetiţia cu Spectatorii

Planifici o călătorie cu microbuzul sau autocarul? Află care a fost evoluția prețului la biletele cu autocarul în acest an

Planifici o călătorie cu microbuzul sau autocarul? Află care a fost evoluția prețului la biletele cu autocarul în acest an

Au sau nu nevoie ONG-urile de Contabilitate?! Află ce includ serviciile contabile pentru ONG-uri oferite de DAD Accountant

Au sau nu nevoie ONG-urile de Contabilitate?! Află ce includ serviciile contabile pentru ONG-uri oferite de DAD Accountant

EMISIUNI
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
    Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Event-manager: „Poate cădea decorul, să nu vină un invitat special, orice se poate întâmpla”
Cele mai populare
  • 1
    Ministrul eston al apărării: Rusia nu a fost slăbită în mod grav de război până în prezent
  • 2
    Preţul petrolului s-a prăbuşit peste noapte și a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele 11 luni
  • 3
    Poliția anunță că pe 28 noiembrie va avea loc un nou protest în fața Procuraturii Generale
  • 4
    Compania ucraineană Energoatom afirmă că rușii s-ar pregăti să părăsească centrala nucleară Zaporojie
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.