Fotomodelul sechestrat la Milano: Mi-am făcut răpitorul să se îndrăgostească de mine

Fotomodelul sechestrat la Milano: Mi-am făcut răpitorul să se îndrăgostească de mine

Chole Ayling, tânăra din Marea Britanie care susține că a fost ținută captivă timp de șase zile anul trecut în Milano a povestit cum a reușit să scape și ce le-a răspuns scepticilor care spun că și-a înscenat răpirea, relatează digi24.ro. Fotomodelul a povestit recent că a reușit să scape din captivitate după ce și-a sedus răpitorul. La două zile de când era sechestrată, ea a început să se apropie de unul dintre agresori, Lukasz Herba, un polonez care trăiește în Marea Britanie, alături de care a dormit în pat, potrivit BBC.

„Cu cât vorbeam mai mult, cu atât ne apropiam mai mult, iar când mi-am dat seama că începe să mă placă, știam că trebuie să folosesc acest lucru în avantajul meu”, a declarat Chloe.

Fotomodelul povestește că Lukasz Herba a întrebat-o dacă își dorește să aibă o relație cu el.

Publicitate

„M-am gândit că asta e șansa mea să scap”, a adăugat fata.

Mai mulți martori spun că i-ar fi văzut pe cei doi la o cafenea, râzând, în ziua în care tânăra a fost eliberată. Chloe se apără spunând : „Cum să te porți rece cu o persoană care începe să aibă sentimente pentru tine și se bazează pe asta ca să te elibereze?”

Chloe Ayling a fost ținută prizonieră timp de șase zile la Milano, după ce a fost păcălită că va merge la ședință foto. Britanica de 20 de ani a fost drogată și răpită, cu scopul de a fi vândută într-o licitație pe internet. Ea a stat legată la mâini și la picioare și a fost supravegheată mereu ca să nu scape, însă Lukasz Pawel Herba a eliberat-o pe tânără. El a fost arestat sub acuzația de răpire de persoane.

Chloe Ayling a declarat că i-a fost frică „în fiecare secundă” că va muri. Ea a povestit poliției italiene, după ce a scăpat, că ar fi fost implicați mai mulți răpitori, dar ca a văzut doar chipurile a doi bărbați.

Presa italiană a sugerat că britanica și-a înscenat răpirea și a ridicat semne de întrebare cu privire la versiunea oferită de tânără asupra a ceea ce s-a întâmplat.

În apărarea lui, Lukasz Herba spune că a cunoscut-o pe Chloe înainte să o răpească și s-a îndrăgostit de ea. El a spus că a vrut să atragă atenția media pentru a o ajuta pe fată în cariera ei de modeling.

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal