Datoria globală la un nivel record: Sectorul corporatist este puternic influențat

Datoria globală la un nivel record: Sectorul corporatist este puternic influențat

Datoria la nivel global a atins un nou record în primul semestru al anului 2018, de 247 de mii de miliarde de dolari, cea mai mare parte a acesteia aparţinandu-i sectorului ne-financiar, se arată în datele unui raport conceput de Institute of International Finance (IIF), citat de mediafax.ro.

Datoria la nivel global reprezintă peste 318% din PIB-ul de la nivel global. Din acest total de 247 de de mii de miliarde de dolari, 186 de de mii de miliarde de dolari aparţin sectorului ne-financiar.

„Sectorul corporatist este puternic influenţat şi poate fi foarte vulnerabil la rate mai mari ale dobânzii”, a avertizat Joseph LaVorgna, economist şef pentru cele două continente americane al băncii franceze Natixis, citat de CNBC.

Joseph LaVorgna a mai precizat că datoria corporativă faţă de PIB atât de ridicată se datorează ratei dobânzilor foarte scăzute.

În schimb, Mike Thompson, Preşedinte al Serviciului de Consultanţă pentru Investiţii din cadrul Standard & Poor's, citat de CNBC, este de părere că un rol îl joacă şi şi volatilitatea pieţei, precum şi inflaţia generată de războiul sino-american. Acesta din urmă putând avea un efect exagerat asupra activelor, în ciuda rezistenţei surprinzătoare a pieţelor de până acum.

Însă conform raportului conceput de Institute of International Finance (IIF), nu doar debitorii americani sunt expuşi riscurilor, ci şi cei ai pieţelor emergente, mai ales pe fondul creşterii randamenteler şi a ratelor dobânzilor, fenomen care scumpeşte semnificativ refinanţarea şi rambursarea datoriilor în dolari.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Rusia amenință cu „cele mai grave consecințe” dacă „îngrijorările” sale sunt ignorate

Rusia amenință cu „cele mai grave consecințe” dacă „îngrijorările” sale sunt ignorate

Naționala Moldovei, învinsă în meciul cu Coreea de Sud cu scorul 4:0

Naționala Moldovei, învinsă în meciul cu Coreea de Sud cu scorul 4:0

Autorul alertelor false cu bombă, identificat. S-a dovedit a fi un minor, care riscă până la doi ani de închisoare

Autorul alertelor false cu bombă, identificat. S-a dovedit a fi un minor, care riscă până la doi ani de închisoare

Advertoriale
Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Cetățenii pot renunța la compensațiile acordate de Guvern pentru plata facturilor la gazele naturale. Care este procedura
  • 2
    Republica Moldova se numără printre coautorii Rezoluției ONU privind „Negarea Holocaustului”
  • 3
    EXCLUSIV! Uzurpare și samavolnicie. Reprezentanții Tiraspolului care au îngrădit accesul la terenurile din Dubăsari sunt cercetați penal
  • 4
    Franța ridică din restricțiile anti-COVID, după intrarea în vigoare a pașaportului de vaccinare
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.