De ce trecerile pietonale au rămas nevopsite? Responsabili: S-a terminat vopseaua

De ce trecerile pietonale au rămas nevopsite? Responsabili: S-a terminat vopseaua
Foto: Agora.md

Deși suntem la mijloc de vară, mai multe treceri pietonale din capitală au rămas nemarcate. Și asta pentru că s-a terminat vopseaua, au explicat responsabilii. Aceștia au promis că, până la finele lunii august, vor redresa situația.

„S-a dorit din primăvară de a aplica marcaj de un alt tip. De aici și a ieșit o eroare în suprafața care a fost comandată pentru prima parte a anului. În continuare nu se vor mai admite asemenea greșeli. Trecerile cu prioritate, cu atenție sporită, au fost marcate. Vor fi marcate a doua oară cum fac practic majoritatea orașelor. În program, avem practic 100% de treceri pe care trebuie să le reînnoim”, a spus șeful întreprinderii „Exdrupo”, Adrian Boldurescu.

Acesta a dat asigură că marcajul va fi aplicat începând cu data de 30 iulie curent, astfel încât pe 20 august lucrările să fie deja finalizate. „Bani avem suficienți, vopseaua a fost deja comandată, e în drum spre Chișinău. Sunt 50 de tone. E suficient pentru a marca trecerile pietonale și marcajul longitudinal și chiar să ne rămână o rezervă, să avem pentru primăvară. A fost un buget de aproape 15 milioane de lei, care include și marcajul, dar indicatoarele”, a mai spus Adrian Boldurescu.

Totodată, șeful de la „Exdrupo” a declarat că, în curând, întreprinderea va avea un utilaj special, care va permite verificarea grosimii stratului de vopsea. „Și aici au fost unele șmecherii”, a spus acesta.

Anterior, AGORA a scris despre trecerile pietonale invizibile din Chișinău.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Un bărbat din Federația Rusă a mers la război pentru a-și găsi fiul dispărut, dar a ajuns prizonier al soldaților din țara sa

Un bărbat din Federația Rusă a mers la război pentru a-și găsi fiul dispărut, dar a ajuns prizonier al soldaților din țara sa

Scurgerile din conductele Nord Stream ar putea avea un impact fără precedent asupra mediului

Scurgerile din conductele Nord Stream ar putea avea un impact fără precedent asupra mediului

Maia Sandu sugerează că victoria Ucrainei ar putea crea premise de rezolvare a conflictului transnistrean

Maia Sandu sugerează că victoria Ucrainei ar putea crea premise de rezolvare a conflictului transnistrean

Advertoriale
Te confrunți cu alergia, iar spray-urile de nas provoacă dependența? Încearcă Euphorbium compositum SN

Te confrunți cu alergia, iar spray-urile de nas provoacă dependența? Încearcă Euphorbium compositum SN

Generația Inteligenței Financiare: Ce sunt creditele și depozitele (VIDEO)

Generația Inteligenței Financiare: Ce sunt creditele și depozitele (VIDEO)

Negru de Purcari -  în lista celor mai bune vinuri din lume ale anului 2021

Negru de Purcari - în lista celor mai bune vinuri din lume ale anului 2021

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Tarife mai mari pentru energie termică. ANRE a aprobat noile majorări
  • 2
    Scurgerile din gazoductele Nord Stream: UE și NATO susțin că ar fi„acte de sabotaj”, iar Zaharova acuză SUA de „atac terorist”
  • 3
    Mai mulți sportivi profesioniști din Rusia au început să fie mobilizați
  • 4
    În baza listei întocmite de primărie și câte trei metri steri în prima etapă: Cum se întâmplă distribuirea lemnului de foc populației
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.