După eșecul din Parlament, socialiștii vor încerca să zădărnicească construcția Ambasadei SUA prin CMC

După eșecul din Parlament, socialiștii vor încerca să zădărnicească construcția Ambasadei SUA prin CMC
Foto: privesc.eu

Socialiștii vor cere Consiliului Municipal Chișinău (CMC) să emită o decizie prin care să stopeze cedarea Stadionului Republican pentru construcția Ambasadei Statelor Unite. Anunțul a fost făcut de președintele fracțiunii PSRM în CMC, Ion Ceban.

Noi propunem ca, în viitorul apropiat, CMC să emită o decizie prin care:

-       să se adreseze Guvernului în vederea transmiterii terenul respectiv în proprietate municipală, cu indicarea că, în caz de refuz, CMC își rezervă dreptul de a iniția procedura de expropriere a oricărei posesii și folosințe, proprietăți private viitoare asupra acestui teren. „Legea acest lucru ne permite”, a precizat Ion Ceban;

-       să se adreseze la Curtea Constituțională, cu sesizarea împotriva protocolului între Ministerul de Externe și Ambasada SUA, cu privire la teren, dar și a hotărârii Parlamentului referitoare la acest teren;

-       să interzică primarului, dar și autorităților din subdiviziunile Primăriei Chișinău, să elibereze orice acte permisive pentru viitoarea construcție fără acceptul prealabil al Consiliului Municipal, cu privire la încadrarea urbanistică;

-       să decidă supunerea unor consultări publice chestiunea cu privire la posibilitatea construirii unei eventuale ambasade în acea zonă;

-       să fie constituită o comisie de negociere care să aibă drept scop inițierea negocierilor cu Guvernul și Ambasada SUA privind identificarea unui alt lot de teren, să decidă o solicitare către Ambasada SUA, Congresul SUA, președintele SUA, privind inadmisibilitatea construirii pe terenul litigios în condițiile lipsei unui consens larg la nivel central, neconsultării cu administrația din Chișinău și cu locuitorii capitalei.

Vineri, deși socialiștii au părăsit ședința Parlamentului în semn de protest, deputații au votat proiectul care prevede transmiterea Stadionului Republican Ambasadei SUA, pentru construcția noului sediu. Responsabilii de la Ministerul Economiei urmează să evalueze valoarea terenului, astfel încât, ulterior, să fie inițiată procedura de negocieri pentru vânzarea lotului de cinci hectare.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Liderul chinez recunoaște că politica zero COVID a provocat proteste și sugerează relaxarea regulilor, potrivit unui oficial UE

Liderul chinez recunoaște că politica zero COVID a provocat proteste și sugerează relaxarea regulilor, potrivit unui oficial UE

UE convine asupra unui plafon de 60 dolari/baril pentru petrolul rusesc

UE convine asupra unui plafon de 60 dolari/baril pentru petrolul rusesc

11 mii de familii din R. Moldova folosesc electricitatea pentru încălzirea locuințelor. Compensațiile acestora vor fi calculate în baza unui plafon majorat

11 mii de familii din R. Moldova folosesc electricitatea pentru încălzirea locuințelor. Compensațiile acestora vor fi calculate în baza unui plafon majorat

Advertoriale
Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
    DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
Cele mai populare
  • 1
    Cum au fost calculate gradele de vulnerabilitate energetică? S-au urmat trei pași
  • 2
    Cum se aplică compensațiile pentru cei cu consum „zero” sau foarte mic de energie în anul trecut. Spătari: Căutăm soluția
  • 3
    Prețul primei de asigurare medicală în formă fixă ar putea crește de trei ori. Cine poate beneficia de reduceri și cât vor achita salariații
  • 4
    Deputatul Dan Perciun și ministrul Marcel Spatari, despre compensațiile la energie: Bugetul e de 5 miliarde, iar înregistrările numără 700 mii de familii (LIVE)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.