DOC. Procuratura, sesizată de un jurnalist. Acesta cere urmărirea penală a lui Ilan Șor

DOC. Procuratura, sesizată de un jurnalist. Acesta cere urmărirea penală a lui Ilan Șor

Procurorul-șef al municipiului Chișinău, Ștefan Șaptefrați, a fost sesizat de un jurnalist, care cere inițierea urmăririi penale a lui Ilan Șor. Sesizarea este semnată de Alexandr Petkov, care acuză primarul de Orhei de discurs instigator la ură, dar și de amenințări la adresa mass-media.

Mai exact, jurnalistul a scris în document că urmărirea penală ar trebui să înceapă în baza amenințărilor cu omor, utilizarea cuvintelor ofensatoare, încălcarea egalității în drepturi a cetățenilor și împiedicarea intenționată a mass-media sau intimidării pentru critică.

De asemenea, acesta solicită să fie trase la răspundere persoanele responsabile de menținerea ordinii publice în cadrul manifestației, care, potrivit sesizării, ar fi trebuit să interzică întrunirea în cazul în care aceasta „îndeamnă la război”, „ură națională” sau „încalcă ordinea publică”.

Jurnalistul apreciază acțiunile lui Ilan Șor ca fiind „instigatoare la acțiuni orientate spre declanșarea unui război civil”.

Contactat de AGORA, Ștefan Șaptefrați ne-a spus că nu a primit, deocamdată, sesizarea.

Reamintim că vineri, 20 iulie, Ilan Șor a organizat un protest cu genericul „Jos mâinile de pe magazinele sociale”, care i-a vizat pe liderii PAS și PPDA.

De asemenea, într-un filmuleț postat pe Facebook, primarul de Orhei a amenințat jurnaliștii, menționând că „jigodiile” care scriu „scârboșenii” vor fi pedepsite după ce Șor va accede la guvernare

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Incendiile de vegetaţie fac ravagii în Franţa: Au intervenit echipaje de pompieri din diferite țări (GALERIE FOTO)

Incendiile de vegetaţie fac ravagii în Franţa: Au intervenit echipaje de pompieri din diferite țări (GALERIE FOTO)

Membrii „Moldova Fruct” cer măsuri pentru deblocarea exportului spre Federația Rusă și diversificarea peții externe

Membrii „Moldova Fruct” cer măsuri pentru deblocarea exportului spre Federația Rusă și diversificarea peții externe

Letonia a desemnat Rusia drept „stat care sponsorizează terorismul”. Cum comentează autoritățile ruse

Letonia a desemnat Rusia drept „stat care sponsorizează terorismul”. Cum comentează autoritățile ruse

Advertoriale
Farmacia Familiei extinde rețeaua de Hyper Farmacii DITA (VIDEO)

Farmacia Familiei extinde rețeaua de Hyper Farmacii DITA (VIDEO)

Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    NYT: Bilanțul pagubelor provocate de exploziile din Crimeea sunt mai mari decât a descris inițial Kremlinul
  • 2
    Popescu, despre interdicția Rusiei privind produsele vegetale moldovenești: R. Moldova are fructe și legume foarte bune, care se exportă pe piața Uniunii Europene, o piață foarte exigentă
  • 3
    Sfârșit tragic pentru un moldovean aflat în vacanță. Un bărbat s-a înecat într-o piscină din Turcia
  • 4
    Datoriile acumulate de Moldovagaz față de Gazprom vor fi supuse auditului de două companii din Norvegia și Marea Britanie. APP a semnat contractul
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.