
Procuratura Generală s-a autosesizat în urma amenințărilor lui Ilan Șor la adresa jurnaliștilor
Amenințările lansate de Ilan Șor la adresa jurnaliștilor au ajuns și în atenția Procuraturii Generale. Contactat de AGORA, șeful serviciului de presă, Maria Vieru, ne-a spus că Procuratura examinează conținutul postat de primarul de Orhei. Iar jurnaliștii care s-au simțit amenințați, sunt îndemnați să depună plângeri.
・
„Ca de fiecare dată în astfel de situaţiii, Procuratura Generală a luat act de conţinutul celor postate în arealul mediatic şi le verifică pentru a le da o apreciere juridică. Concomitent, în cazul în care există jurnalişti care au fost intimidaţi sau ameninţaţi prin diferite metode, îi îndemnăm să depună plângeri pentru examinarea fiecărui caz în parte”, a declarat Maria Vieru pentru AGORA.
Un jurnalist a expediat deja o sesizare procurorului-șef al municipiului Chișinău, Ștefan Șaptefrați, solicitând inițierea urmării penale pe numele lui Ilan Șor.
Într-un filmuleț postat pe Facebook, primarul de Orhei a amenințat jurnaliștii, menționând că „jigodiile” care scriu „scârboșenii” vor fi pedepsite după ce Șor va accede la guvernare.