UPDATE 13:28 Potrivit premierului, noile reglementări ar urma să intre în vigoare de la 1 octombrie 2018.

„O problemă mai veche este salariile în plic. Fenomenul are două efecte: pensii mai mici, pentru că se contribuie la puțin la fondul social, pe de altă parte - contribuții mai puține la bugetul de stat, pentru că nu se plătesc impozitele pe venit.

Drept soluții este reducerea impozitului pe venit pentru persoanele fizice de la 18 la 12%, ceea ce ar fi o cotă unică. Reducerea contribuției angajatorului la bugetul asigurării sociale de stat, de la 23 la 18%, iar aici vorbim exclusiv de sectorul corporativ. Dublarea scutirii personale de la 11.280 de lei acum, la 24.000 de lei. Cei care primesc salarii sub minimul de existență nu vor mai plăti impozite. Drept efect, oamenii vor rămâne cu mai mulți bani în buzunar. Contăm pe mai mulți bani în buget”, a declarat Pavel Filip.

„Tot ceea ce înseamnă fenomenul salariilor în plic, noi estimăm că el se va diminua destul de rapid, pentru că toate aceste instrumente ne va permite să punem în alb economia țării”, a declarat președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Ștefan Creangă, care a menționat că asupra acestor inițiative s-a ajuns la un consens în cadrul alianței de guvernare.

Inițiativele urmează a fi promovate la nivel de Guvern.

Citește și: Guvernul vrea noi reguli pentru taximetrie. Filip: „Pasagerul va avea dreptul să nu plătească călătoria dacă nu i se dă bon”

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!